Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

HiSky pregătește zborul regulat Cluj – Chișinău. Antreprenoare de modă, premiată

Compania aeriană țintește dublarea flotei sale, la 13 avioane, una dintre rutele viitoare fiind preconizată între Transilvania și Republica Moldova.   
Operatorul aerian de sorginte moldoveană și-a făcut planuri mari de dezvoltare la Cluj-Napoca | Foto: TB, AIAIC

Compania aeriană țintește dublarea flotei sale, la 13 avioane, una dintre rutele viitoare fiind preconizată între Transilvania și Republica Moldova.

HiSky a marcat, pe Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj (AIAIC), primul său milion de pasageri transportați, la doi ani de la înființare. Compania efectuează zboruri spre 16 destinații, regulat și în regim charter, în parteneriat cu agenții de turism din România.

“Cluj-Napoca este prima bază operațională pe care am deschis-o în România. A rămas un aeroport care a contribuit semnificativ la dezvoltarea noastră. Avem șapte aeronave, vrem să ajungem la 12-13, însă luăm totul pas cu pas, în funcție de evoluția pieței.

Avem în vedere și zborul Cluj – Chișinău, îl vedem realizabil în decurs de un an, solicitări există. În urmă cu doar o lună sărbătoream aniversarea primilor doi ani de HiSky și iată că reușim acum să atingem o nouă țintă”, a spus Iulian Scorpan, CEO și comandant al HiSky, cel care a efectuat cursa cu pasagerul aniversar.

Premiantă cu afaceri la Milano și Dubai

Premiul acordat constă în călătorii nelimitate cu această companie în decurs de un an, pe orice rută. Carmen Pașcu este o întreprinzătoare care activează în lumea modei, deține magazinul online Vestibo și a lucrat pentru branduri ca Marco Polo, Jof și Millenial Beauty, în Dubai, Milano și București.

“Chiar dacă trebuia să ajung mai târziu la Cluj, se pare că am luat o decizie inspirată. Sunt din Bistrița, am venit din București, mă întorc acasă de Paște. Am înțeles că operatorul are zboruri în Malaga, eu merg destul de des vara în Marbella, dar mă interesează și cele spre Cluj și Tel-Aviv”.

Zboară cu o aeronavă fabricată în acest an

HiSky a mai operat zboruri ocazionale pe ruta Cluj – Chișinău în toamna anului 2021, pentru a vedea care este pulsul pieței. Conform prognozelor de trafic și strategiei de extindere a flotei și numărului de destinații, HiSky estimează 2 milioane de pasageri transportați până la finalul anului.

Compania a început operarea de zboruri cu aeronava Airbus A321LR, fabricată în 2023. Este primul dintre cele trei avioane noi pe care HiSky vrea să le introducă în flotă în acest an. În plus față de ruta București – Cluj, compania mai operează de pe AIAIC zboruri regulate către Tel Aviv și Dublin, precum și curse charter către cele mai accesate destinații de vacanță. HiSky mai are zboruri cu plecare de pe aeroporturile din Iași, Baia Mare, Timișoara, Chișinău.

Negocieri pentru noi destinații din Cluj

Compania are în operare o flotă de șase aeronave, din familia Airbus: patru A320 cu 180 de locuri, una A319 în configurație de 144 de locuri și una Airbus A321LR, de 201 locuri. În luna mai, flota HiSky se va extinde la șapte aeronave: compania așteaptă recepția celei de-a doua Airbus A321neo. 

“Ne bucurăm că această companie aniversează tot la noi, primul zbor fiind spre Hurghada, cu aceeași aeronavă. Iată că a ajuns la o cotă de piață de 6% în România în numai doi ani, lucru important pentru o companie tânără. Suntem convinși că va contribui la dezvoltarea traficului de pasageri în țara noastră.

La AIAIC suntem în grafic cu ținta de 3,1 milioane de pasageri în acest an, am avut un record în aprilie, de 10.000 de persoane, când nu e vârf de sezon, în condițiile în care am pornit AIAIC, în 1996, cu 30.000 de pasageri în tot anul. Suntem în discuții cu noi companii și cu cele existente pentru a crește numărul de destinații și de frecvențe”, a spus directorul AIAIC, David Ciceo.

Începe șantierul de extindere a terminalului

„Este important un astfel de eveniment deopotrivă pentru companie, o dovadă că se dezvoltă pe piață, dar și pentru aeroportul nostru. Consiliul Județean e interesat să investească în dezvoltarea AIAIC, obiectiv foarte important pentru județ și toată regiunea. Ca principală poartă de intrare în Transilvania, dezvoltarea AIAIC aduce beneficii pentru toată economia județului și a zonei”, a spus consilierul județean Marinela Marc.

Aeroportul clujean va concretiza investiții de 80 de milioane de euro în acest an, principalele obiective fiind extinderea terminalului plecări cu 7.200 mp și a platformei de staționare aeronave cu 9.000 mp, ceea ce va duce la creșterea capacității de procesare și a gradului de confort al pasagerilor.

Conducerea AIAIC susține că primul trimestru al anului a adus creșteri spectaculoase pentru aeroport, creând premisele unui trafic de pasageri record anticipat în sezonul de vară. AIAIC va sărbători, la jumătatea lunii mai, primul său milion de pasageri din 2023. Pe AIAIC mai operează zboruri regulate de pasageri Wizz Air, Tarom, Ryanair, Lufthansa, Turkish Airlines, Lot, Aeroexpress Regional, Air Connect.

Clubbing în avion
Cel dintâi zbor comercial al HiSky cu avionul Airbus 321neo LR, fabricat în 2023, a avut loc recent, între capitalele României și Irlandei. Cu acest prilej, pasagerilor de pe prima cursă cu noua aeronavă, spre Dublin, li s-a pregătit o experiență de zbor unică: șampanie, muzică de la DJ și petrecere la bord. “Întregul avion a fost plin de energie și voie bună, iar atmosfera, absolut incredibilă. Este o bucurie să vedem oamenii zâmbind și distrându-se în timpul călătoriilor”, au relatat organizatorii.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Antreprenorii din regiunea Centru pot afla, într-un eveniment organizat la Sibiu, despre noile programe prin care pot accesa fonduri europene

Articolul următor
Echipa Financial Mechanism Office (FMO), structura care supervizează granturile SEE la nivelul întregii Uniuni Europene, a vizitat mai multe proiecte finanțate astfel în Zona Metropolitană Cluj (ZMC).

FMO a verificat investițiile pe granturi norvegiene în Zona Metropolitană Cluj

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share