Organismul de consultare al Universității Politehnica Timișoara cu mediul de afaceri a împlinit zece ani de activitate

Categorii: Educație, Județe

Instituția academică din Banat a fost înfiiințată în 1920, sub numele Școala Politehnică | Foto: UPT

Comitetul Director al Universității Politehnica Timișoara, organismul unic, creat pentru a pune în legătură instituția de învățământ superior și mediul de afaceri, a împlinit zece ani de când consiliază activitatea UPT, cu real succes. În anul 2012, conducerea nou aleasă a Universității Politehnica Timișoara a avut inițiativa unei întâlniri cu reprezentanții mediului economic pentru a arăta deschiderea spre mediul mediul de business și pentru a genera un dialog autentic despre învățământul superior tehnic și despre posibilitățile de implicare ale mediului economic în sprijinirea acestuia, pe 22 martie 2013 fiind înființat Comitetului Director al Universității Politehnica Timișoara

Acesta reprezenta, conform statutului, „organismul consultativ al instituției Rectorului, cu rol de sfătuire/ ghidare a acestuia în luarea/ pregătirea deciziilor majore pentru universitate, cum sunt cele privind: strategia pentru educație, strategia pentru cercetare, strategia pentru activitățile antreprenoriale, strategia investițională, strategia pentru dezvoltare instituțională” etc.

Politehnica timișoreană a avut, încă de la începuturi, o relație strânsă cu mediul economic din oraș, care a și contribuit la bugetul primei instituții de învățământ superior din vestul țării, iar în timp, aceste legături s-au consolidat, astfel încât în prezent, așa cum declara rectorul UPT, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, în deschiderea ședinței aniversare, relațiile care s-au dezvoltat în interiorul Comitetului Director au ajutat universitatea să se redefinească în „Politehnica noului secol”, în special după includerea recentă a unor personalități din administrație și din mediului cultural local.

Tot în ședința festivă, fostul rector al Universității Politehnica Timișoara, Viorel-Aurel Șerban, în mandatul căruia a fost înființat Comitetul Director, a punctat principalele realizări aduse de funcționarea acestuia: adaptarea programelor de licență/master/doctorat la cerințele mediului economic, dotarea laboratoarelor universității, donarea unor echipamente performante, practica studenților, crearea unui centru de excelență pentru elevi, inițierea manifestării „Politehnica, un pas spre viitorul tău”, „Politehnica 100% performanță” etc.

Președintele Comitetului Director al UPT din primii 10 ani, în prezent președinte de onoare, Dan Bedros, președinte al Consiliului Startegic Thales România, și-a exprimat satisfacția pentru realizările din această perioadă, subliniind că „acest grup este esențial și mă bucur ca toți au răspuns cu mult entuziasm și competență, nu este o chestiune forțată ci dorim să fim utili prin experiența pe care o avem”.

Unul dintre fondatorii Comitetului Director al UPT, în prezent membru al Consiliului Executiv, Christian von Albrichsfeld, directorul general al Continental România, a rememorat dedicarea cu care reprezentanții mediului economic s-au implicat în proiectul Comitetului Director al UPT, încă de la începuturi, în mod voluntar și cu dorința de a lăsa ceva în urma lor.

Tot din partea Consiliului Executiv al Comitetului Director al UPT, Sabin Totorean, directorul general Nokia România, a prezentat câteva dintre provocările perioadei ce urmează: definirea unei strategii de dezvoltare a universității până în anul 2030, definirea unor indicatori prin care să poată fi măsurată activitatea managerială din universitate, definirea unor direcții strategice pentru dezvoltarea cercetării și inovării, dezvoltarea unei strategii de creștere a vizibilității campusului UPT și conectarea lui cu ecosistemul local, implicarea în dezvoltare unei comunități Alumni solide a UPT.

În finalul ședinței aniversare, rectorul Universității Politehnica Timișoara, Florin Drăgan, a oferit Diplome de Excelență tuturor celor care au făcut ca activitatea Comitetului Director al UPT să fie un succes, mulțumind fiecărui membru al Comitetului Director pentru implicare și adăugând că pentru o instituție cu istoria și tradiția Politehnicii, colaborarea cu mediul economic și cu administrația pentru definirea unei strategii de dezvoltare a întregii regiuni reprezintă o datorie și o mândrie.

Exit mobile version