Clujul a dat înapoi la autorizațiile de construire

În martie 2023, în județul Cluj s-au eliberat 125 autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale, cu 26 mai puține comparativ cu luna corespunzătoare a anului precedent și cu 39 autorizații mai puține față de luna anterioară.

Direcția Județeană de Statistică (DJS) Cluj a raportat evoluția acestui indicator economic la început de an.

În martie 2023, în județul Cluj s-au eliberat 125 autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale, cu 26 mai puține comparativ cu luna corespunzătoare a anului precedent și cu 39 autorizații mai puține față de luna anterioară.

În primul trimestru al acestui an, numărul autorizațiilor de construire pentru clădiri rezidențiale eliberate pe total județ, a fost de 387, cu 193 mai mic comparativ cu aceeași perioadă din 2022.

Cercetarea statistică este exhaustivă și se adresează instituțiilor administrației publice locale (consiliul județean și consiliile locale). Clădirea rezidențială este acea clădire folosită integral sau în cea mai mare parte (peste 50%) pentru locuit.

În alte clădiri se cuprind hoteluri și alte clădiri simple, clădiri pentru comerțul cu ridicata și cu amănuntul, clădiri pentru transport și telecomunicații, clădiri industriale și agricole, clădiri pentru învățământ, știință, cultură și artă, ocrotirea sănătății, sport și agrement.

Exit mobile version