Emerson și BLA Shine curăță malurile Someșului

Personalul companiei Emerson Cluj s-a implicat în ecologizarea Someșului Mic în cadrul unei acțiuni care a avut loc în aval de Podul Colectiviștilor, a anunțat Administrația Bazinală de Apă Someș-Tisa (ABAST).

Ecologiștii de la Emerson au strâns numeroși saci cu gunoaiele de la râu | Foto: ABAST

Două companii cu activitate în Cluj-Napoca au trecut la inițiative de mediu în zona râului care străbate municipiul.

Personalul companiei Emerson Cluj s-a implicat în ecologizarea Someșului Mic în cadrul unei acțiuni care a avut loc în aval de Podul Colectiviștilor, a anunțat Administrația Bazinală de Apă Someș-Tisa (ABAST).

După intervenția Emerson, în această zonă va avea loc o nouă acțiune de ecologizare, pe tronsonul din amonte. Aceasta va fi organizată, în 20 mai, de către societatea BLA Shine, în colaborare cu Primăria Cluj-Napoca și cu Sistemul de Gospodărire a Apelor Cluj.

Emerson este un grup american specializat în soluții industriale, cu un centru local în parcul industrial Tetarom II, de pe Bd. Muncii, iar BLA Shine, o companie locală care se ocupă cu echipamente și soluții de curățenie profesionale.

“Deși impactul deșeurilor asupra mediului înconjurător și asupra calității vieții este unul cunoscut, oamenii continuă să le arunce în spațiile neamenajate. Ne dorim ape curate, iar pentru acest demers important este necesară mobilizarea fiecăruia dintre noi”, consideră conducerea ABAST.

Aceasta este o instituţie publică, cu personalitate juridică, având ca scop cunoşterea, protecţia, punerea în valoare şi utilizarea durabilă a resurselor de apă, aflată în coordonarea Administraţiei Naționale Apele Române.

Exit mobile version