SIF Oltenia își vinde acțiunile la Sinterom și Tușnad SA

Societatea de Investiții Financiare (SIF 5) Oltenia a anunțat inițierea demersurilor necesare pentru vânzarea participației de 8,57% din Tușnad SA. Băile Tușnad și de 23,18% deținută la Sinterom Cluj.

Societatea clujeană este specializată în fabricarea produselor metalice obținute prin deformare plastică | Foto: Sinterom

Valoarea pachetelor propuse spre înstrăinare se ridică la 4 milioane de euro.

Societatea de Investiții Financiare (SIF 5) Oltenia a anunțat inițierea demersurilor necesare pentru vânzarea participației de 8,57% din Tușnad SA Băile Tușnad și de 23,18% deținută la Sinterom Cluj, potrivit Goldring.

Ambele se vor face prin metoda vânzare specială la ordin pe piața de oferte și operațiuni speciale administrată de Bursa de Valori București. Valoarea pachetelor se ridică la 2,6 milioane de lei în cazul Tușnad SA, respectiv 17,1 milioane în cazul Sinterom Cluj.

Sinterom, societate clujeană specializată în fabricarea produselor metalice obținute prin deformare plastică și metalurgia pulberilor, avea afaceri de 6,3 milioane de lei și un profit minim anul trecut, cu 22 de angajați. Acționar principal al Sinterom era compania Contactoare Buzău (62%).

Tușnad SA are ca obiect de activitate hoteluri și alte facilități de cazare similare, afacerile sale anuale ridicându-se la 17 milioane de lei în 2022, cu un profit de 0,6 milioane, după o pierdere de 0,2 milioane în anul precedent.

Societatea din județul Harghita dispunea, anul trecut, de 98 de angajați. Acționarii săi principali erau SIF Transilvania (76%), Turism Hoteluri și Restaurante Prahova (9%), SIF Oltenia (9%).

Exit mobile version