Profesioniștii industriei filmului se întâlnesc cu 10 tineri actori

10 dintre actorii aflați la debut sau care au interpretat până acum roluri secundare în cinema vor veni la Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF).

O oportunitate pentru actorii de teatru din România, programul “10 pentru film” își continuă misiunea la Cluj.

10 dintre actorii aflați la debut sau care au interpretat până acum roluri secundare în cinema vor veni la Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF). Ei vor intra într-un program de prezentare și formare, care include workshop-uri, dar și întâlniri esențiale cu profesioniști din industrie.

Actorii selectați anul acesta sunt Costi Apostol, Mădălina Mușat (Sfântu Gheorghe), Andrada Balea, Sara Pongrac (Cluj-Napoca), Christine Cizmaș, Ana Maria Cojocaru (Timișoara), Cătălin Mîndru (Suceava), Marcela Motoc, Camelia Pintilie, Vlad Popescu (București).

Actorii au fost propuşi şi selectaţi de un grup de profesionişti din teatru şi film: Tudor Giurgiu (regizor şi producător), criticii de teatru Iulia Popovici, Cristina Rusiecki, Oana Stoica și directorii de casting Domnica Cîrciumaru și Florentina Bratfanov, editorul portalului LiterNet Răzvan Penescu și Ileana Cecanu, director de comunicare și distribuție de film.

Fotografiile actorilor din programul de anul acesta sunt realizate de Sabina Costinel. 110 actori au fost selectați în ultimii ani în programul “10 pentru film”. Mulți au interpretat ulterior roluri de succes în lungmetraje, seriale TV apreciate.

Printre aceștia se numără Alex Calangiu, Elena Purea, Bogdan Farcaș, Csaba Ciugulitu, Cristian Balint, Rareș Andrici, Vlad Bălan, Nicoleta Lefter, Maria Obretin, Carmen Florescu, Silvana Mihai, Ana Covalciuc, Eduard Trifa, Lucian Pavel, Lucian Teodor Rus, Ruxandra Maniu, Orsolya Moldovan.

Festivalul Internațional de Film Transilvania este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația Festivalul de Film Transilvania.

Exit mobile version