RE/MAX și-a deschis șase birouri în Transilvania

RE/MAX România ajunge la 70 birouri și 800 de membri la nivel național. Ca parte a strategiei de dezvoltare accelerată pe care mizează în ultima perioadă, RE/MAX și-a extins portofoliul, cu 15 noi birouri la nivel național.

Rețeaua de sorginte americană a ajuns la 70 de francize naționale și mizează pe o strategie de dezvoltare accelerată în 2023.

RE/MAX România ajunge la 70 birouri și 800 de membri la nivel național. Ca parte a strategiei de dezvoltare accelerată pe care mizează în ultima perioadă, RE/MAX și-a extins portofoliul, cu 15 noi birouri la nivel național.

Printre fondatorii celor mai recente birouri deschise în România se numără persoane care au activat anterior în domeniul imobiliar sau conexe. Majoritatea sunt antreprenori cu experiență în alte industrii ori persoane care au observat oportunitățile din domeniu și au decis să se alăture rețelei.

Printre noile birouri se numără B/O RE/MAX Energy, RE/MAX Life (Cluj); B/O RE/MAX Champions (Brașov); RE/MAX Lifestyles (Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc); RE/MAX Terra (Baia Mare), B/O RE/MAX Total, Quality și Nord Estates, RE/MAX Focus, Innovation, Liberty și Loyalty (București); B/O RE/MAX Area Experts (Craiova); RE/MAX City (Piatra Neamț).

În România, RE/MAX este cea mai mare rețeaua de birouri imobiliare francizate, cu 70 de francize și 800 de membri. La nivel mondial, RE/MAX este lider în real-estate, fiind franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment.

Compania din Denver (SUA) are 140.000 de agenți afiliați, în 8.300 de birouri, în 10 de ţări. În Europa, este prezentă în 40 de țări, cu 2.400 birouri și 30.000 de agenți.

Exit mobile version