Cemacon și-a inaugurat noua fabrică din Recea

Cemacon Cluj a inaugurat o fabrică nouă, prima de acest fel din România, care va produce plăci de cărămidă aparentă, o gamă de produse care ține de estetica fațadelor clădirilor, o investiție de 14 milioane de euro, cu o finanțare parțială de 1,9 milioane euro din fonduri nerambursabile norvegiene.

Unitatea de fabricare a plăcilor de cărămidă a costat 14 milioane de euro | Foto: Cemacon

Conducerea societății clujene a prezentat tehnologia noii linii din județul Sălaj și i-a premiat pe cei implicați în implementarea proiectului.

Cemacon Cluj a inaugurat o fabrică nouă, prima de acest fel din România, care va produce plăci de cărămidă aparentă, o gamă de produse care ține de estetica fațadelor clădirilor, o investiție de 14 milioane de euro, cu o finanțare parțială de 1,9 milioane euro din fonduri nerambursabile norvegiene.

“Inaugurăm o fabrică nouă, unică în România. Avem cea mai modernă tehnologie existentă la această oră în lume și vom oferi pieței produse autentice, durabile, de o excelentă valoare estetică.

Suntem unul dintre principalii jucători economici din Sălaj, un business performant cu ritm semnificativ de creștere, cu 300 de angajați și cu 220 de milioane lei cifră de afaceri la final de 2022, în creștere cu 26% față de anul precedent.

Ne așteptăm la o suplimentare a cifrei de afaceri cu 35 de milioane de lei ca urmare a intrării pe piață cu noua gamă de produse. Noua fabrică beneficiază de o tehnologie prietenoasă cu mediul, amprenta de carbon fiind redusă cu 90% față de tehnologia tradițională”, a spus Daniel Șologon, CEO al Cemacon.

Pregătiri pentru integrarea Euro Cărămida

“Ne preocupă eficientizarea energetică și diversificarea surselor de energie, cu accent pe energia verde, astfel că lucrăm la implementarea unui parc fotovoltaic de 1 MW, Cemacon Green Energy Farm, un proiect de peste 1 milion de euro, unde beneficiem și de finanțare parțială norvegiană.

Continuăm dezvoltarea companiei, ne extindem și fructificăm noi oportunități din zona de producție de materiale de construcție. Suntem deschiși să creăm noi parteneriate și să le consolidăm pe cele existente, având convingerea că relațiile de business echitabile și oneste sunt esențiale pentru dezvoltarea mediului de business din România”,  a spus oficialul Cemacon.

În toamnă, odată cu definitivarea portofoliului de produse din gama de cărămidă aparentă, Cemacon va organiza o serie de evenimente de prezentare a noii fabrici destinate clienților, arhitecților, dezvoltatorilor și pasionaților din domeniu. Cemacon este liderul pieței de blocuri ceramice din Transilvania.

Aceasta operează trei mari capacități de producție situate în județul Sălaj, două de cărămidă și una de buiandrugi. Compania pregătește achiziția societății Euro Cărămida, cu unități de producție în județul Bihor. Cemacon este listată la Bursa de Valori Bucureşti, iar acționar principalul este Pavăl Holding, cea mai mare companie antreprenorială românească după cifra de afaceri.

Exit mobile version