Conferințe regionale despre insolvența persoanelor fizice organizate de ANPC

Persoanele fizice aflate în incapacitate de plată pot afla de la specialiști cum pot face față situației.

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) derulează, în această perioadă, prin Direcția Insolvența Persoanelor Fizice, un proiect pe fonduri europene cu titlul: „Insolvența – cu un pas mai aproape de consumatori”.

Conferințe de informare pe regiuni

În cadrul acestui program, se vor desfășura, în toate cele 8 regiuni ale țării (Cluj, Timiș, Dolj, Prahova, Brașov, Iași, Galați și București), conferințe care au ca scop informarea consumatorilor interesați de a afla detalii referitoare la această procedură.

„Evenimentele sunt dedicate persoanelor care se află în incapacitate de plată a datoriilor și nu mai fac față traiului zilnic, acestea fiind așteptate să participe la întâlnirile organizate, în cadrul proiectului, unde vor afla care este procedura și vor primi sfaturi de la profesioniștii din domeniul insolvenței persoanelor fizice – angajați ai instituțiilor publice, notari, executori judecătorești, avocați, practicieni în insolvență”, ne-a informat Ruxandra Badea, directorul Direcției Naționale de Insolvență a Persoanelor Fizice de la ANPC.

 

Consiliere

De asemenea, cei aflați în situațiile menționate mai sus vor beneficia de consiliere în materie de supraîndatorare, le vor fi prezentate cele trei tipuri de proceduri a insolvenței persoanelor fizice de care pot beneficia in funcție de situația în care se află și vor avea, astfel, o nouă șansă de a-și restabili situația financiară.

„Numărul de dosare de insolvență este în creștere, raportat la aceeași perioadă a anului trecut. De asemenea, avem tot mai multe persoane consiliate”, a observat Ruxandra Badea.

Cei interesați, pot găsi datele și locațiile conferințelor organizate în cadrul proiectului pe site-ul www.anpc.ro și pe pagina de Facebook – Insolventa ANPC, la începutul lunii iulie 2023.

Pentru mai multe detalii, persoanele care doresc să participe la evenimente se pot adresa Comisariatelor Județene pentru Protecția Consumatorilor din județele de domiciliu, prin e-mail la adresa: insolventa@anpc.ro sau prin mesaj pe pagina de Facebook – Insolventa ANPC.

Exit mobile version