Peste 70 de tineri din Cluj își pun bazele unei cariere în tehnologia informației la mari companii precum Bosch, Accenture, Nagarro, Fortech sau Arobs.
„Ne bucurăm că atât de mulți elevi aleg să își fructifice vacanța de vară pentru a dobândi cunoștințe noi. Am dezvoltat acest program din convingerea că e nevoie ca educația să furnizeze liceenilor repere de bază în alegerea carierei.
Dar și să le deschidă orizontul așa încât, ca viitori angajați sau dezvoltatori de startup-uri, să înțeleagă proiectele nu doar din unghiul tehnic, ci și din perspective manageriale, de marketing sau antreprenoriale.
Contribuim, prin proiectele noastre, la creșterea numărului tinerilor care aleg să urmeze o carieră în domeniu și la recunoașterea Clujului ca un important centru de educație și dezvoltare în informatică”, a declarat Lilian Ștefan-Cazacu, președintele Asociației Descoperă-ți pasiunea în IT (DPIT).
Familiarizați cu soluțiile de mobilitate
12 liceeni au ajuns în cel mai modern „smart building” din Cluj, locul unde inovația şi etica de muncă se împletesc: sediul Centrului de Inginerie din Cluj-Napoca al Bosch Romania.
“Este o companie care contribuie la dezvoltarea întregului ecosistem către un viitor mai sustenabil şi care ne surprinde de fiecare dată cu complexitatea din spatele diversității activității sale.
Despre proiectele inovatoare din sectorul soluţiilor de mobilitate despre care l-am chestionat cu multă curiozitate pe Ionuț Muntean, manager inovare şi cooperare cu universităţile.
Suntem convinşi că pasiunea și curiozitatea liceenilor de a învăţa lucruri noi vor face echipă bună cu experiența vastă în domeniu a celor doi mentori, Sorin Ionuț Băjenaru şi Flaviu Rareș Lemnariu, care îi vor îndruma în următoarele luni în cadrul Academiei DpIT”, potrivit conducerii organizației.
Demonstrații IT la Cluj Arena
La Arobs Business Center, tinerii sunt îndrumați de trainerul Călin Sahleanu ca să afle de ce este cu adevărat nevoie pentru a da startul unei afaceri de succes.
“Orice idee, pentru a se transforma într-un produs sustenabil, trebuie structurată. Conceperea planului de business necesită mai multă concentrare decât pare: de la identificarea resurselor necesare, până la transformarea punctelor slabe în oportunităţi, ideile trebuie analizate pentru a le putea fructifica la maximum”.
În cadrul Academiei DpIT, sub aripa companiei Nagarro s-au reunit – pentru a se perfecţiona în munca în echipă la dezvoltarea unui produs tech – 12 liceeni din Satu Mare, Baia Mare, Cluj-Napoca, Târgu Mureş, Mediaşi, Ploieşti, Petroşani, Republica Moldova. Gazdă în mediul virtual le-a fost Laura Slavcovici.
“Cu peste 18.000 de angajați în toată lumea, Nagarro ne-a demonstrat încă o dată că este genul de companie în care munca de oriunde funcţionează cu succes. Suntem siguri că fiecare elev a prins deja, de la prima întâlnire online cu mentorii lor, Nicoleta Cruceanu (Bucureşti), Adrian Tănase (Târgu Jiu), Alexandru Dancău (Sibiu) şi Denisa Tufan (Craiova), gustul colaborării cu oameni noi care sunt doar la un click distanță indiferent de unde s-ar afla”.
În incinta Cluj Arena, „jucătorii” care s-au cunoscut cu antrenorul lor, Radu Ursu, în sala de meeting din Betfair Romania Development, încăpere ce poartă numele renumitului stadion clujean. Gazdă a fost Radu Mocean.
“Pasiunea şi curiozitatea liceenilor de a învăţa lucruri noi vor face echipă bună cu experienţa şi dăruirea mentorului şi a colegilor săi din echipa de interni care îi vor îndruma pe elevii din Academia DpIT în următoarele luni de practică.
Foștii absolvenți, deveniți mentori
La compania Wolfpack Digital, liceenii participanţi în Academia DpIT au învățat, în prima zi de practică, cea mai mare şi importantă valoare în filosofia companiei: “Aducem performanță și frumusețe lumii prin tehnologie!”.
“Coordonaţi de developeri precum Cristian Chirtoş, fost absolvent şi premiant al al DpIT, pe care dorinţa de a ajuta l-a adus înapoi la Academie ca mentor din partea companiei şi Bogdan Boer, un specialist foarte comunicativ şi motivat să împărtăşească din experienţa sa, suntem convinşi că fiecare dintre cei 6 liceeni pe care îi va îndruma îşi va găsi locul în „haita de lupi digitală” pentru a pune în aplicare una dintre cele mai inovative idei”.
Pentru liceenii aflaţi în practică la PitechPlus, întâlnirea cu mentorul Flaviu-Adrian Centea a fost marcată de o scurtă trecerea în revistă a așteptărilor, a abilităţilor individuale, dar şi a obiectivelor.Aceasta este menită să îi ajute să se familiarizeze cu atmosfera de lucru a următoarelor luni în care se vor perfecţiona în ceea ce înseamnă munca în echipă la dezvoltarea unui produs tech.
Discuţiile despre proiectele dezvoltate cu succes, sau diferite experienţe edificatoare, au scos în evidenţă intenția mentorului de a se implica în comunitate şi de a lucra cu tineri care vor să înveţe.
Sfaturi bune de la specialiști
Prima întâlnire dintre liceeni şi mentorii lor de la MSG Systems a fost marcată de o atmosferă relaxantă în cadrul căreia participanţii în AcademiaDpIT au aflat că unul din punctele tari ale companiei este investiţia constantă în programe de educaţie. Șase elevi participă la programul din cadrul MSG Systems.
“Accenture Industrial Software Solutions ne-a demonstrat că este genul de companie în care inovaţia şi implicarea în dezvoltarea întregului ecosistem către un viitor mai sustenabil se împletesc perfect cu aspiraţiile tinerilor participanţi la Academia DpIT.
Cei 12 liceeni aspiranţi la o carieră în IT s-au cunoscut cu mentorii lor, Miruna Brînzei şi Andrei Brumboiu, specialişti din cadrul Centrului de Inovare al Accenture Industry X şi cu Alexandru Luchiian, mentorul echipei clasate pe locul I în 2021, le-a divulgat câteva „tips & tricks” necesare dezvoltării unui produs tech inovator”, au menționat reprezentanții DpIT.
Sesiuni de practică la Brașov și Oradea
Debutul programului de vară a fost făcut la nivel național prin implicarea, timp de trei săptămâni, a 126 de tineri din țară, împărțiți în 21 de echipe. Trainerii le-au fost Roxana Mihalic, Luminiţa Bocşa şi Irina Apostol, de la NetMatch.
“La Oradea, gustul pentru inovaţie şi mentorat de calitate a luat amploare în rândul studenţilor şi, împreună cu specialişti din Fortech, a stârnit o comunitate a minţilor creative şi a ideilor îndrăzneţe în jurul unor proiecte tech smart. Partenerul nostru Fortech, o companie GlobalLogic, şi-a deschis porţile pentru a primi în practică şi în această ediţie a Academiei DpIT – pe lângă echipele de liceeni – şi o echipă formată din șapte studenţi de la Universitatea din Oradea”.
În Brașov, 12 liceeni de la Colegiul Național de Informatică Grigore Moisil au fost la sediul companiei Kronsoft Development, unde fac practică timp de câteva luni. “Pasiunea pentru informatică şi curiozitatea de a învăţa lucruri noi fac echipă bună cu experienţa vastă în domeniu a mentorilor Alin Ghinea şi Radu Hrihoreanu care îi învaţă cum să-şi dezvolte propria lor aplicaţie tech”.
Au realizat 200 de prototipuri
DPiT este o organizație clujeană care sprijină tinerii în cea mai importantă etapă formativă, prin programe de educație practică și mentorat dedicate atât elevilor, cât și profesorilor.
Scopul este dezvoltarea unei generații de tineri capabili să se adapteze la provocările celui de al patrulea proces de industrializare, cu aptitudini socio-emoționale, competențe tehnice și abilități antreprenoriale, acompaniate de o atitudine ce pune accentul pe învățarea continuă pe tot parcursul vieții.
Aceasta are 45 de parteneri din mediul business, academic și școlar, 2,000 de absolvenți ai programelor în 8 orașe, 50 de profesori s-au specializați prin programul SpecialProf, 10 ateliere de robotică organizate pentru copiii din RoboClub. Până acum cursanții DpIT au realizat 200 de aplicații prototip, fiind organizate șapte expoziții cu produsele create de absolvenți.