Prime de inserție și de relocare pe piața muncii pentru proaspeții absolvenți

Absolvenții de liceu sau de învățământ superior pot beneficia de servicii de informare, consiliere și mediere pe piața muncii, oferite de AJOFM Bihor și punctele sale de lucru din Salonta, Marghita, Beiuș și Aleșd.

Drepturi pentru absolvenți

Potrivit lui Békési Csaba, directorul AJOFM Bihor, absolvenții trebuie să știe că au și o serie de drepturi.

Astfel, absolvenții au dreptul să solicite o indemnizație de șomaj, pentru o perioadă de cel mult șase luni, în valoare de 299 de lei/lună.

Șeful AJOFM Bihor crede că nu ajutorul de șomaj trebuie să-i intereseze pe absolvenți pe o piață a forței de muncă în care le stau la dispoziție peste 1.000 de locuri de muncă în Bihor.

Acesta le propune absolvenților prima de inserție și prima de relocare.

„Prima de inserție totalizează acel ajutor de șomaj pe care l-ați putea încasa pe o perioadă de șase luni, adică 1.794 de lei, sub forma unei prime, în cazul în care se angajează în termen de 60 de zile de la terminarea studiilor, pe care l-ați putea încasa prin intermediul AJOFM Bihor”, le transmite Békési Csaba proaspeților absolvenți.

O altă primă propusă de directorul executive al AJOFM Bihor absolvenților este prima de relocare.

„Pe o piață a forței de muncă așa cum este județul Bihor, mobilitatea poate fi cheia succesului. Asta înseamnă că absolvenții care se mută la o distanță mai mare de 50 km față de domiciliul actual pentru a se angaja, pot beneficia de o primă de relocare de maxim 900 de lei pe lună timp de 36 de luni”, informează șeful AJOFM Bihor.

Acesta îi îndeamnă pe tineri să fie active pe piața muncii și să aibă încredere în AJOFM Bihor și sistemul public de ocupare din România.

 

Exit mobile version