10 proiecte și peste 87.341 lei pentru implementarea lor prin Fondul Științescu Oradea

Fondul Științescu Oradea, ediția a V-a a ajuns la final de implementare și a avut nu mai puțin de 1.069 de copii beneficiari cu vârsta cuprinsă între 6-19 ani.

Echipele de proiect au desfășurat peste 200 de activități în domenii ca robotica, fizica și chimia, astronomia, științele naturii sau biologia, chiar și industria alimentară.

Membrii echipelor de implementare au dedicat peste 1.500 de ore de voluntariat pentru a-i face pe copii să înțeleagă mai bine știința și să o îndrăgească. Fondul Științescu Oradea s-a desfășurat atât în mediul urban, în Oradea, Ștei, cât și în mediul rural, în Călugări, Sâmbăta, Tinca, Drăgănești și Buntești.

Prin implementarea programului Fondul Științescu, Fundația Comunitară Oradea a reușit să aducă împreună oamenii pasionați de educația STEM (științe, tehnologie, inginerie, matematică) și copiii curioși, prin diverse activități multidisciplinare, extrașcolare și aplicate. Programul s-a încheiat la finalul lunii iunie. Ce a însemnat Fondul Științescu Oradea, ediția a V-a se vede în clipul acesta.

Fondul Științescu Oradea

În decursul a mai bine de 4 luni, Fondul Științescu Oradea a ajuns în mai multe școli și licee din județul Bihor prin intermediul celor 10 proiecte care au obținut o finanțare și care au reușit să trezească interesul copiilor față de știință.

Școlarii au construit jucării care funcționează cu ajutorul energiei solare, echipe de proiect formate din tineri liceeni au învățat copiii din mediul rural cum funcționează imprimarea 3D, cei de gimnaziu au dat viață unor roboți cu mâinile lor, alții au descoperit planetele și sistemul solar împreună cu părinții în serile de început de vară. Plante medicinale au fost identificate în natură și au fost procesate pentru a obține tincturi. Adolescenții se pot lăuda cu realizarea unor produse bio precum săpunuri sau emulsii. Alți liceeni au făcut experimente culinare și au înțeles cât impact poate avea știința asupra proceselor gastronomice. Au preparat produse de panificație și de patiserie și au început să se pregătească în calitate de viitori patiseri sau brutari.

Fondul Științescu Oradea este un program care încurajează o altfel de învățare, bazată pe practică și experimentare proprie. Prin inițiativele și proiectele finanțate, programul demonstrează în fiecare ediție că lumea științei este descoperită cu interes de tânăra generație, care ajunge să o înțeleagă prin prisma unor experimente și activități simple, cu aplicabilitate în viața de zi cu zi și care duc la deschiderea perspectivei lor asupra unui viitor profesional în domeniul științei.

Fondul Științescu Oradea este un program al Fundației Comunitare Oradea, inițiat de Federația Fundațiile Comunitare din România și de Romanian-American Foundation, realizat în Bihor cu sprijinul sponsorului principal Accesa. Au contribuit la a face știința mai atractivă pentru copiii și tinerii din Bihor și următoarele companii locale: Cylex, Decitex Oradea, Golde Oradea, Plexus, Sema Express, VPK Packaging Salonta, ADLO, Vulcri, Madrugada, Holcim.

Exit mobile version