Patru stații electrice de reîncărcare, cu fonduri europene, în județul Bihor

Consiliul Județean Bihor a aprobat în ședința ordinară de joi, 27 iulie, studiul de fezabilitate pentru amplasarea a patru stații de reîncărcare pentru autovehiculele electrice.

Vehiculele electrice sau plug-in hybrid au devenit o opțiune la metodele clasice de transport, în special cel individual, iar Consiliul Județean Bihor dorește, prin acest proiect, să încurajeze achiziționarea de mașini electrice, să promoveze condusul eco și să ajute la crearea unui mediu mai curat și sustenabil. Astfel, se înscrie în contextul european și internațional al cooperării privind apărarea principiilor și implementarea legislației în domeniul protecției mediului.

Amplasare

Cele patru stații ar urma să fie amplasate în următoarele localități:

Valoarea totală a obiectivului de investiție „Stații de alimentare cu combustibil alternativ” este, conform studiului de fezabilitate, de 1.828.673 lei, inclusiv TVA.

Documentația propune înființarea a patru stații de reîncărcare electrice formate din două puncte de reîncărcare fiecare, alimentate de același punct de livrare din rețeaua publică de distribuție, din care un punct de reîncărcare permite încărcarea multistandard în curent continuu, la o putere   50 kW și un punct care permite încărcarea în curent alternativ la o putere  22 kW a mașinilor electrice.

Această investiție face parte din proiectul „Construirea și reabilitarea legăturilor rutiere secundare către rețeaua rutieră și nodurile TEN-T din județul Bihor”. Finanțarea va fi asigurată cu fonduri europene, prin Programul Regional Nord – Vest 2021 – 2027.

 

 

Exit mobile version