Italienii de la Webuild SPA ar putea încheia în 2025 lotul 5 al Autostrăzii Sibiu – Pitești

Sursa foto: Turnul Sfatului

Webuild SPA a înregistrat un ritm bun de execuţie al lotului 5 al Autostrăzii Sibiu – Pitești. Este vorba de segmentul ce leagă Piteștiul de Curtea de Argeș, care este realizat în proporţie de 36%. Italienii s-au clasat pe locul al treilea în competiţia neoficială a timpilor de lucru, aşa cum a constatat CNAIR, după Alsim Alarko şi  Aktor, care construiesc pe centura Bucureștiului, Sud 1, respectiv Sud 3.

Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR S.A.), citat de Turnul Sfatului, afirma în 17 iunie, că lucrările ar putea fi încheiate aici în 2025.

„Am verificat astăzi lucrările pe secțiunea 5 a autostrăzii Sibiu-Pitești (30,5 km).  Constructorul italian (Webuild SPA) a ajuns la un stadiu fizic de peste 35% pe această secțiune. Dacă va crește mobilizarea, termenul de finalizare a lucrărilor (2025) va fi respectat și poate chiar devansat.

Contractul cu Webuild SPA

Contractul de 1,7 miliarde lei din 2020, semnat cu italienii de la Webuild SPA pentru lotul 5 Pitești – Curtea de Argeș are ca obiect realizarea a 30 de kilometri. CNAIR a stipulat un termen de execuţie a lucrărilor de 4 ani. Acest tronson cuprinde un set mare de lucrări de artă, ce conţine 13 poduri/viaducte, 6 pasaje și 3 noduri rutiere.

Exit mobile version