PORR Construct a ajuns la un stadiu fizic de peste 40% cu Centura Oșorhei

Sâmbătă, 9 septembrie, constructorii au montat grinzile la podul de peste Valea Bonar și se pregătesc pentru așternerea primului strat de asfalt pe o porțiune de 4 kilometri.

„Se lucrează la cele două poduri peste văile din zonă și la pasajul suprateran peste calea ferată Oradea-Cluj, la ieșirea din Oșorhei. Săptămâna aceasta se va trece la realizarea armăturilor și la pregătirea pentru turnarea plăcii de beton la podul peste Valea Bonar. La începutul lunii octombrie se vor monta grinzile la podul peste Valea Tășad, iar la începutul lunii noiembrie se vor monta grinzile și la pasajul suprateran”, a explicat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor.

Traseul de 5,8 kilometri al Centurii Oșorhei pornește din sensul giratoriu spre localitatea Cheriu, de pe centura Oradea, ocolește Oșorhei prin sud și se termină în sensul giratoriu de pe DN1, care face legătura cu localitatea Fughiu.

 

Gata în mai 2024

„Ne propunem ca până la sfârșitul acestui an să terminăm majoritatea lucrărilor. În primăvara anului viitor se va mai așterne și stratul de uzură. În luna mai, anul viitor, se va deschide circulația pe acest nou drum”, a adăugat președintele Consiliului Județean Bihor.

Reamintim că în cadrul aceluiași proiect se reabilitează cei 12,8 km de drum județean dintre Oșorhei și Copăcel. Aici lucrările presupun lărgirea drumului, amenajarea accesurilor la proprietăți, refacerea podețelor și demolarea și refacerea podului peste valea Sărand. Stadiul fizic al lucrărilor de reabilitare a ajuns la aproximativ 30%.

 

Din fonduri europene

Lucrările sunt executate de firma SC PORR Construct SRL, iar valoarea contractului pentru Lotul 1 este de 108.275.129,09 lei, fără TVA. Finanțarea va fi asigurată din fonduri externe nerambursabile, prin Programul Operațional Regional 2021 – 2027. Termenul de execuție este de 18 luni din momentul ordinului de începere a lucrărilor (14 februarie 2023).

Centura Oșorhei și reabilitarea drumului județean dintre Oșorhei și Copăcel reprezintă Lotul 1 în cadrul proiectului „Creșterea accesibilității pe drumurile județene în Zona Metropolitană Oradea”. Cel de-al doilea lot al proiectului cuprinde execuția Centurilor Sântandrei (5 km) și Nojorid (8,4 km), ambele în lucru, iar cel de-al treilea lot, realizarea drumului Paleu – Biharia și Centura Biharia.

 

 

Exit mobile version