Centrul de Oncologie OncoHelp Timişoara are un Computer tomograf nou

Sursa foto: stiridetimisoara

Centrul de Oncologie OncoHelp din Timişoara, aflat în plin proces de de modernizare și dotare la standarde actuale cu aparatură ultraperformantă a achiziţionat şi a dat în utilizare un Computer Tomograf nou.

Noul Computer Tomograf va permite examinarea rapidă a pacientului şi furnizarea unor imagini de înaltă rezoluție. Este înlocuit astfel aparatul pus în funcțiune în 2012, care are la activ mai mult de 100.000 de investigații efectuate.

CT cu HDR la OncoHelp

„Vorbim de un aparat de generație nouă, cu numeroase facilitați, care oferă o mai bună evaluare imagistică a pacienților. Computerul Tomograf care a fost instalat în aceste zile, pe locul vechiului dispozitiv, permite o scanare full-body. În plus, aparatul are un timp de expunere foarte scurt, ceea ce face ca doza de radiații pe care o primește un pacient în timpul unei investigații să fie foarte mică”, a declarat, potrivit Ştiri de Timişoara, dr. Șerban Negru, medic primar oncolog, președintele Asociația OncoHelp – Centrul de Oncologie OncoHelp.

OncoHelp Timişoara va avea și un RMN nou

CT are integrat un sistem de algoritmi intuitivi care permit o scanare ultra rapidă, indiferent de organul din corp supus investigației, realizând în același timp o reconstrucție anatomică care să prezinte întreaga zonă avută în vedere în timpul evaluării. El va deveni funcțional până la finalul acestei luni.

„OncoHelp are acum două CT-uri, cel nou achiziționat, pentru investigații de diagnostic, și cel cumpărat la finele anului trecut, care este deja funcțional și care se folosește pentru simularea poziției pacienților înaintea efectuării radioterapiei. Tot în acest an, cu ajutorul celor care ne-au fost și ne vor fi alături, ne dorim să finalizăm și achiziționarea unui RMN”, spune dr. Valeriu Boruga, managerul Asociației OncoHelp.

Departamentul de Imagistică mai are în dotare un mamograf digital și un ecograf achiziționat în urmă cu un an, prin participarea la proiectul Timotion. În 2022 au fost colectaţi în cadrul proiectului 94995 lei pentru OncoHelp, reprezentând 71,3% din suma necesară.

Exit mobile version