UNIGHT, Noaptea Cercetătorilor Europeni încheie luna septembrie 2023 cu un eveniment

UNIGHT este iniţiativa celor cinci universități europene din alianța UNITA  de a atrage atenţia publicului asupra cercetării din România, Italia, Franța și Portugalia. Pentru atingerea vizibilităţii temei, la noi s-a ales evenimentul Noaptea Cercetătorilor Europeni,  care se va desfăşura simultan în mai multe oraşe din România. Ele se alătură astfel demersului iniţial al celor cinci universităţi europene. Este vorba despre cele din Turin (Italia), Chambéry, Pau (Franţa), Covilhã (Portugalia) şi Timişoara. 

Unde vor fi activităţi în cadrul  Nopţii Cercetătorilor Europeni?

Oraşele care au decis să desfăşoare acţiuni sub semnul UNIGHT sunt: Bucureşti, Alba Iulia, Arad, Bacău, Brăila, Bumbeşti-Jiu, Buzău, Călăraşi,Câmpia Turzii, Constanţa Deva, Făgăraş, Hinedoara, Constanţa, Mediaş, Oradea, Petrila, Piatra Neamţ, Ploieşti, Suceava, Târgovişte Târgu Neamţ, Târgu- Jiu, Timişoara, Titu, Tulcea, Zalău.

Scopul de a încuraja participarea activă a publicului la procesul de cercetare, cu rolul de a îmbunătăți impactul acesteia asupra vieții noastre de zi cu zi, dar și pentru a răspunde împreună provocărilor majore viitoare care afectează sănătatea noastră și pe cea a planetei.

Evenimentul din acest an va cuprinde o paletă largă de actuvutăţi, toate cu scopul de a învăța mai multe despre domeniul cercetării şi pentru a atrage atenţia asupra importanţei acesteia.

Temele UNIGHT 2023?

În cadrul Nopţii Cercetătorilor Europeni 2023 vor fi abordate teme precum:

Adaptarea la schimbările climatice,

Cercetarea pentru sănătatea umană,

Clima neutră şi oraşele inteligente,

Oceane sănătoase, mări, ape costiere şi interioare,

Sănătatea solului şi alimente,

Patrimoniu cultural.

Vor fi organizate în noaptea de 29 spre 30 septembrie 2023 cafenele științifice și discuții, expoziții, prezentări ale unor prototipuri și experimente, concerte, spectacole și multe altele, pentru a afla despre lumea cercetării.

Exit mobile version