Miracol la Cluj: s-au ieftinit apartamentele

Indicele imobiliar Blitz relevă o primă corecție de prețuri în septembrie la Cluj-Napoca, după aproape o jumătate de an de creșteri.

Prețul mediu al unui apartament în "capitala" Transilvaniei trece de 2.300 euro/mp | Foto: Municipiul Cluj-Napoca

Indicele imobiliar Blitz relevă o primă corecție de prețuri în septembrie la Cluj-Napoca, după aproape o jumătate de an de creșteri.

Experții agenției spun că, în timp ce prețurile la apartamentele de vânzare s-au mai diminuat, și chiriile au fost pe tendință de scădere, odată ce vârful sezonului de închirieri s-a încheiat. “În sfârșit, vedem prețuri în scădere la Cluj. În septembrie s-a înregistrat o ușoară corecție de prețuri, de 1,54% față de luna precedentă, după ce în august numărul de tranzacții a crescut cu mai bine de un sfert față de luna anterioară.

Deși tranzacțiile s-au deblocat în mare parte și am avut cea mai bună lună din an, prețurile n-au mai crescut, așa cum ne-au obișnuit. Dimpotrivă, au luat o binemeritată pauză de relaxare. Prețul la apartamentele de vânzare, în Cluj-Napoca și vecinătăți, în septembrie 2023, a înregistrat o ușoară scădere, cu -1,54%, și o medie de 2.237 euro/mp.

Față de acum trei luni, când indicele Blitz era în Cluj la un nivel de 2.228 euro/mp, prețul din septembrie curent este mai mare cu 0,4%. Față de prima lună din an, prețurile sunt mai mari cu 3,33%. Iar față de acum un an (septembrie 2022), prețurile sunt mai mari cu +4,97%.

Pe segmentul de chirii, prețurile au scăzut modest, cu 0,57%, față de luna anterioară, până la 523 euro/lună, semn că solicitările în piață la chirii au mai scăzut, pe măsură ce sezonul închirierilor s-a apropiat de final. Prețul mediu în Cluj-Napoca a scăzut, iar cele pe cartiere au fost preponderent în scădere”, susțin experții de la Blitz.

Cât costă apartamentele în Cluj-Napoca și împrejurimi

Apahida, -1,86%, până la un preț mediu de 1.264 euro/mp
Florești, +0,65% până la 1.401 euro/mp
Baciu, +0,99%, până la 1.535 euro/mp
Dâmbul Rotund, +0,05%, până la 1.828 euro/mp
Mănăștur, -0,59%, până la 2.015 euro/mp
Someșeni, +1,54%, până la  2.042 euro/mp
Iris, +7,9%, până la 2.048 euro/mp
Gruia, -5,93% până la 2.064 euro/mp
Între Lacuri, -12,12%, până la 2.233 euro/mp
Bună Ziua, -6,04%, până la 2.273 euro/mp
Semicentrală, +0,79%, până la 2.439 euro/mp
Grigorescu, +5,11%, până la 2.468 euro/mp
Europa, -3,56%, până la 2.494 euro/mp
Mărăști, -2,35%, până la 2.451 euro/mp
Zorilor, -0,48%, până la 2.498 euro/mp
Gheorgheni, -3,04%, până la 2.458 euro/mp
Borhanci, +0,16%, până la 2.558 euro/mp
Plopilor, -7,04%, până la  2.590 euro/mp
Andrei Mureșanu, +0,04%, până la 2.606 euro/mp
Centrală, -1,21%, până la 2.616 euro/mp
Sopor, +6,54%, până la 3.064 euro/mp

Oradea și Arad, singurele în urcare

Evoluția chiriilor în zona Cluj-Napoca

Apartamentele de închiriat au fost pe scădere, înregistrând o corecție de preț de -0,57% față de august, până la valoarea de 523 de euro.

Exit mobile version