Se circulă pe Drumul Apusenilor. S-a făcut prerecepția

Anunțul a fost făcut de președintele CJ Bihor, Ilie Bolojan, într-o conferință de presă.

„Săptămâna trecută s-au terminat toate lucrările, toate decontările la Drumul Apusenilor. S-a făcut o prerecepție la acest proiect și recepția finală va fi făcută în zilele următoare. Am câștigat în primă instanță contestația pe care am depus-o la corecția financiară care ne-a fost propusă pentru acest proiect din fonduri europene și mai sunt câteva zile în care autoritatea care ne-a impus această corecție le are la dispoziție pentru a contesta această soluție. Sper ca până la final vom anula această corecție care se ridică la 2 milioane de euro. Din punctul nostru de vedere s-a respectat procedura de licitație și lucrările au fost făcute așa cum se cuvine. Deci nu se justifică această propunere de corecție pe care au făcut-o”, a declarat Ilie Bolojan.

Acesta a precizat că Drumul Apusenilor are intercalat un drum de 10 km, între Remeți și Coada Lacului, un drum comunal plin de gropi, care a trebuit reparat și el. Acest drum nu intra în proiectul de finanțare.

Potrivit președintelui CJ Bihor, lucrările la Drumul Apusenilor au fost foarte complexe. A trebuit derocată destul de multă rocă față de proiectul inițial și au fost amplasate balustrade de protecție ranforsate pentru o siguranță suplimentară în cazul unui accident.

Exit mobile version