Cluj, Suceava și Sectorul 3 intră în Hub-ul M100

M100 va fi înființat pentru implementarea în România, a misiunii în oglindă a UE ,,100 oraşe inteligente şi neutre climatic până în 2030”.

Guvernul a aprobat memorandumul de constituire a comitetului de coordonare în vederea operaţionalizării hub-ului naţional.

M100 va fi înființat pentru implementarea în România, a misiunii în oglindă a UE ,,100 oraşe inteligente şi neutre climatic până în 2030”. Memorandumul a fost inițiat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) prin implicarea secretarului de stat Ovidiu Cîmpean.

S-au alăturat Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării; Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației; Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și Ministerul Educației. Guvernul României și-a asumat constituirea M100 care va avea mai multe obiective.

Primul este sprijinirea celor trei orașe românești selectate în cadrul Misiunii UE (Cluj-Napoca, Suceava și București – sectorul 2), în implementarea proiectelor ce vizează tranziția verde și în identificarea surselor de finanțare pentru acestea.

Al doilea în constituie lansarea unei misiuni în oglindă, care va folosi instrumentele de la nivel european pentru a sprijini alte 10 orașe din România în drumul către neutralitate climatică. MIPE va lansa un apel de candidaturi în vederea selectării celor 10 orașe care vor face parte din misiunea în oglindă și care vor atinge neutralitatea climatică până în anul 2035.

În 2021 Comisia Europeană a lansat un apel pentru identificarea orașelor care să fie susținute prin Misiunea „100 de orașe inteligente și neutre climatic până în 2030”. Această misiune este una dintre cele cinci asumate de către UE și va sprijini 100 de orașe europene în accelerarea neutralității climatice.

În 2022, printre cele 100 de orașe, au fost selectate cele trei din România. La Săptămâna Europeană a Regiunilor și Orașelor, Clujul a primit eticheta EU Mission – Climate Neutral and Smart Cities, situându-se în rândul primelor 10 orașe din UE cu un plan ambițios de acțiune climatică pentru 2030.

Obiectivele acestor orașe privind tranziția verde sunt transpuse în documentele CCC – Climate City. Contractul municipal privind clima cuprinde un plan de acțiune și unul de investiții, cu acțiuni în vederea atingerii neutralității climatice în sectoare ca energia, urbanismul, managementul deșeurilor și transporturi.

M100 își propune să faciliteze dialogul între autoritățile publice centrale, regionale și locale, universități și institute publice de cercetare-inovare, societatea civilă și cetățeni, cu scopul de a maximiza impactul României în cadrul programului Orizont Europa și în vederea îndeplinirii obiectivelor misiunii europene.

Exit mobile version