Aviz final pentru DX Arad – Oradea

Unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură din județul Bihor, Drumul expres Arad – Oradea, a obținut toate avizele necesare pentru adoptarea de către Guvernul României a indicatorilor tehnico-economici.

Consiliul Interministerial de Avizare Lucrări Publice a avizat favorabil astăzi, 25 octombrie, studiul de fezabilitate al drumului.
„Până la începerea efectivă a lucrărilor, în primăvara anului viitor, mai sunt de parcurs următoare etape: (1) adoptarea hotărârii de Guvern privind exproprierea terenurilor afectate de proiect (luna noiembrie) și emiterea deciziei de expropriere; (2) predarea proiectului tehnic (finalul lunii noiembrie) și realizarea auditului de siguranță rutieră (luna decembrie); (3) licitația pentru selectarea constructorilor (anunțul ar urma să fie publicat până la sfârșitul anului) și (4) desemnarea câștigătorilor și semnarea contractelor de execuție pentru cele 3 tronsoane în care e împărțit drumul (primăvara anului viitor)”, a precizat Ilie Bolojan.

Caracteristici

Drumul expres Arad – Oradea va avea o lungime 120,1 km, cu patru benzi de circulație, la care se adaugă legăturile cu principalele orașe de pe traseu. În județul Bihor, proiectul prevede trei noduri importante: nodul rutier din Oradea, drumul de legătură cu orașul Salonta (județul Bihor), de 5 km, și drumul de legătură cu punctul de trecere a frontierei cu Ungaria (Salonta – Békéscsaba), de 9,85 km.
Lungimea totală a noului drum, inclusiv cu legătura din Arad de aproximativ 3 kilometri, va fi de 138 de kilometri. Traseul va cuprinde 86 de poduri și pasaje, pentru a se respecta regulile de biodiversitate din zona Salonta – Chișineu Criș.
Lucrările vor fi împărțite în trei tronsoane: Oradea – Salonta, Salonta – Chișineu Criș și Chișineu Criș – Arad. Valoarea totală estimată a proiectului, conform studiului de fezabilitate, este de 11,7 miliarde de lei, inclusiv TVA, iar durata de execuție propusă este de 24 de luni.
Proiectul se realizează prin parteneriatul dintre Consiliul Județean Bihor, Consiliul Județean Arad, Primăria Municipiului Oradea, Primăria Municipiului Arad, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) și Ministerul Transporturilor.

Exit mobile version