Deficit comercial uriaș pentru Cluj: aproape 1 miliard de euro

Categorii: Fără categorie
În august 2023 producția industrială la nivel de județ a crescut cu 17,8% faţă de aceeaşi lună din 2022.

Direcția Județeană de Statistică a anunțat cifrele comerțului internațional în iunie și industriei în august 2023.

În august 2023 producția industrială la nivel de județ a crescut cu 17,8% faţă de aceeaşi lună din 2022. Comparativ cu primele opt luni din 2022, în perioada respectivă indicele producției industriale a fost de 100,5%.

Indicele valoric al cifrei de afaceri din industrie, în august 2023, a fost cu 14,6% mai mare faţă de august 2022. În primele opt luni ale acestui an, indicele valoric al afacerilor din industrie fost de 109% față de aceeași perioadă din 2022.

Activitatea de comerț exterior din județul Cluj, în primul semestru din 2023, se concretizează în exporturi de 1,3 miliarde de euro și importuri de 2,2 miliarde. Comparativ cu primul semestru din anul 2022, exporturile a scăzut cu 5,6%, iar importurile au crescut cu 10,7%.

Deficitul comercial în primul semestru al anului curent a fost de 909 milioane de euro, cu 48,9% mai mare decât cel înregistrat în aceeași perioadă din 2022. În iunie 2023, în județul Cluj, exporturile au însumat 229 milioane de euro, fiind cu 0,3% mai mari comparativ cu iunie 2022.

Importurile au însumat 384 de milioane, în creștere față de iunie 2022 cu 9,4%. Soldul operațiunilor de comerț internațional, în iunie 2023, a fost de minus 154 milioane euro, de 1,3 ori mare decât deficitul comercial înregistrat în iunie 2022.

Exit mobile version