HiSky vrea să opereze zboruri interne și internaționale de pe Aeroportul Oradea

HiSky a anunțat orarul de vară 2023 pentru a veni în sprijinul celor ce doresc să își rezerve biletele de avion pentru sezonul estival al anului următor.

Operatorul din Republica Moldova își mărește frecvența zborurilor în România | Foto: Airlines Travel

Dacă oferta HiSky se va califica, compania va efectua minim cinci zboruri pe săptămână Oradea – București și minim trei zboruri pe săptămână Oradea – Londra.

Potrivit anunțului public al Primăriei Oradea și Consiliului Județean Bihor, miercuri, 29 noiembrie, la ora 23:59, a fost închisă procedura publică de selecție a unui partener privat pentru operarea unor zboruri interne și internaționale de pe Aeroportul Internațional Oradea.

La momentul închiderii termenului limită de depunere a fost înregistrată o singură ofertă, cea a companiei aeriene HiSky. În perioada de selecție publică două companii aeriene internaționale, altele decât HiSky, au solicitat informații legate de procedura menționată.

În etapele următoare, o comisie constituită din membrii AGA și ai Consiliului de Administrație al Air Oradea  vor evalua documentele de calificare depuse de ofertant. În situația în care oferta HiSky este declarată conformă, Air Oradea, cu sprijinul consultatului PricewaterhouseCoopers și cu datele oferite de partenerul selectat, va realiza planul de afaceri și va aplica testul investitorului privat, conform prevederilor legale în vigoare.

Rute

Dacă testul investitorului privat se va confirma, cele două părți vor negocia contractul de asociere și, cel mai probabil, din primăvara viitoare va începe operarea pe rutele minime licitate:

– ruta Oradea (OMR) – București (OTP) – zbor de linie (activitate obligatorie): 5 zboruri/săptămână – frecvență minimă;

– ruta Oradea (OMR) – Londra (oricare aeroport) – zbor de linie (activitate obligatorie): 3 zboruri/săptămână – frecvență minimă;

– una sau mai multe rute charter cu plecare din Oradea către destinații relevante (activitate facultativă, se va puncta suplimentar).

Exit mobile version