Investiții de 3,85 milioane € în două proiecte esențiale pentru viitorul Municipiului Aiud. Locuințe pentru tineri și îmbunătățirea infrastructurii educaționale sunt și rămân prioritățile administrației publice locale. Finanțarea proiectelor este asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență și Compania Națională de Investiții.
Beneficiarii direcți ale celor două proiecte gândite de Primăria Municipiului Aiud sunt în principiu tinerii și familiile tinere.
Astfel, vorbim despre un prim proiect care vizează proiectarea unui număr de 20 de locuințe și execuția acestora. În acest caz, contractul a fost semnat cu asocierea câștigătoare, respectiv Kronos Life Construct SRL (ca lider de asociere) și Construct CC SRL (ca asociat). Cele două firme au la dispoziție 3 luni pentru proiectare și 24 pentru execuția efectivă a lucrărilor.
Valoarea totală a contractului este de aproximativ 6,98 milioane lei. Investiția este finanțată prin PNRR.
„Cele 20 de locuințe vor fi construite pe un teren al municipalității, cu suprafața totală de 4.146 mp, situat în Aiudul de Sus. Proiectul include și 10 stații pentru încărcarea autovehiculelor electrice,” se arată în comunicatul Municipalității din Aiud.
Pentru cel de-al doilea proiect, respectiv construcția unei unități de tip creșă, Primăria Aiud anunță câștigarea finanțării din partea Companiei Naționale de Investiții (CNI).
„Având în vedere tendința de creștere din ultimii ani a numărului de dosare aferente înscrierii copiilor la creșă, precum și solicitările rămase în așteptare, pentru a veni în sprijinul familiilor tinere este necesară înființarea unei unități de tip creșă, organizată pe două grupe de vârstă, între 1 – 2 ani, respectiv între 2 – 3 ani,” detaliază administrația Aiudului.
În cifre, proiectul presupune o capacitate de 50 de locuri (din care 2 locuri alocate pentru cazuri sociale), cu o investiție de aproximativ 12,28 milioane lei. Amprenta la sol a construcției va fi de 1.245 mp, iar suprafața terenului alocată unității de învățământ este de 2.625 mp.
Termenul limită de implementare a proiectului este de 12 luni, potrivit estimărilor Primăriei Aiud.
Sursă foto: Primăria Aiud