Centura Mediaș: indicatorii tehnici au fost aprobați de Guvern

Mediaș, vedere aeriană

Varianta de ocolire a Municipiului Mediaș, tot mai aproape de realizare. În ultima ședință de Guvern au fost aprobați indicatorii tehnici. Valoarea totală a investiției este de 230,44 milioane de euro.

Varianta ocolitoare a Municipiului Mediaș este inclusă pe lista investițiilor din 2024 și are aprobați indicatorii tehnici. Aceasta ar urma un traseu de 8,7 km și va scoate componenta din trafic care doar tranzitează în acest moment municipiul, neavând ca destinație Mediașul.

Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) este de 1.152.221.000 de lei (230,44 milioane euro), din care construcţii şi montaj (inclusiv TVA) reprezintă 955.397.000 de lei (191,08 milioane euro).

Finanţarea se va realiza din fonduri externe nerambursabile prin Programul Transport 2021 – 2027, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.

„Construirea variantei de ocolire devine oportună pentru descongestionarea circulaţiei în municipiu, scoaterea traficului greu şi de tranzit din interiorul municipiului, degrevând arterele principale, reducerea nivelului de zgomot în zonele locuite şi a nivelui de noxe. Varianta de ocolire va conduce la reducerea timpului de parcurs pentru traficul de tranzit şi va genera locuri de muncă pe perioada execuţiei şi poate contribui la atragerea forţei de muncă locală”, arată Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.

Proiectul de investiții Varianta ocolitoare a Municipiului Mediaș mai cuprinde construcția de pasaje, poduri, viaducte, pasarele, o intersecție giratorie suspendată, două noduri rutiere și o intersecție giratorie la nivel.

Lucrările propuse au impact minim asupra mediului, potrivit deciziei Agenţiei pentru Protecţia Mediului Sibiu.

Sursa foto – Eugendemeterca.com

Exit mobile version