Brașov: patinoar nou pentru hochei și patinaj artistic

Patinoar Allianz-Țiriac Arena - Fundația Ion Țiriac

Fundația Ion Țiriac va construi un patinoar la Brașov, dedicat în special dezvoltării hocheiului și patinajului artistic în rândul copiilor. Consiliul Local a aprobat din a doua încercare memorandumul de colaborare cu Fundația.

Brașovul va beneficia de un nou patinoar pentru dezvoltarea hocheiului și patinajului artistic în rândul copiilor. Consiliul Local a aprobat, în acest sens, din a doua încercare, memorandumul de colaborare cu Fundația Ion Țiriac.

Potrivit primarului Allen Coliban, Fundația va suporta costurile cu achiziția terenului și execuția lucrărilor. Ulterior, noul patinoar va fi cedat adminstrației publice locale.

„Fundaţia Ţiriac vrea să colaboreze cu Municipiul Braşov pentru dezvoltarea hocheiului şi a patinajului artistic în rândul copiilor din Braşov. Fundaţia Ţiriac vrea să construiască din fonduri proprii un patinoar nou. Tot Fundaţia Ţiriac vrea să cumpere şi terenul pe care va construi patinoarul, existând un acord preliminar cu proprietarul, valabil doar până la finalul acestui an. Municipiul ar urma să primească gratuit acest patinoar, să suporte doar costurile cu funcţionarea şi să asigure cadrul organizatoric pentru antrenamentele copiilor, prin Clubul Sportiv Municipal Corona. Detaliile contractului dintre Fundaţia Ţiriac şi Municipiul Braşov ar urma să fie aprobate separat, în luna ianuarie, Memorandumul reprezentând doar un prim pas – afirmarea intenţiei de a colabora, din partea Consiliului Local”, a explicat Allen Coliban, primarul Municipiului Brașov.

În acest moment, în zona București-Ilfov, funcționează deja patinoarul Allain-Țiriac Arena, operat de Fundația Țiriac și construit la inițiativa lui Ion Țiriac, inaugurat în decembrie 2016.

Proiectul este unic, fiind singurul patinoar din zona București-Ilfov dezvoltat conform celor mai recente norme olimpice internaționale și în acord cu indicațiile Federației Internaționale de Hochei (FIH). Principalul său scop este încurajarea practicării sportului în rândul copiilor, tinerilor și sprijinirea echipelor sportive în atingerea celor mai înalte performanțe.

Fundația Țiriac oferă cursuri gratuite de inițiere în patinaj pentru copii cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani, inlcusiv.

Credit foto: Facebook Allen Coliban

Exit mobile version