Sarmizegetusa Regia, vizitată în 2023 de mai puțini turiști decât în pandemie

Cetatea Sarmizegetusa Regia

Turiștii care au vizitat în 2023 Sarmizegetusa Regia sunt mai mulți decât în 2022, dar mai puțini decât în pandemie. Veniturile generate în 2023 ajung la aproximativ 1 milion de lei. Capitala Daciei trece printr-un proces amplu de cercetare și restaurare.  

Numărul turiștilor care au vizitat în 2023 cetatea dacică Sarmizegetusa Regia a ajuns la 67.000, în creștere față de 2022, dar tot sub nivelul anului 2019. Numărul vizitatorilor în 2023 a scăzut față de anul pandemic 2020 cu peste 4%, dar în creștere versus 2022 cu 22%.

„Ne bucurăm că în anul 2023 mai bine de 67.000 de turişti au ales să viziteze Sarmizegetusa Regia şi, implicit, judeţul Hunedoara. Din taxele de vizitare am reuşit să generăm venituri în sumă de 720.000 de lei, bani care se vor întoarce pentru investiţii şi buna funcţionare a sitului istoric”, a declarat, pentru AGERPRES, Doiniţa Bălănesc, şef de serviciu în cadrul DGAMPT Hunedoara.
Numărul turiștilor care au vizitat cetatea Sarmizegetusa Regia

Veniturile totale generate din taxele de vizitare și suvenirurile vândute turiștilor au ajuns la 940 mii lei. Printre altele, turiștii au putut cumpăra replici ale monedelor dacice de tipul kosonilor, cărţi cu tematică istorică sau broşuri cu informaţii despre fosta capitală a Daciei.

Sarmizegetusa Regia, lucrări de restaurare de 7,41 milioane euro

În anul 2023, Sarmizegetusa Regia a fost un șantier arheologic uriaș. Mai multe șantiere au fost deschise, un templu și zidurile fortificației.

Întreaga cetate va fi restaurată cu peste 7,41 milioane euro, fonduri atrase prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Potrivit Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene este vorba despre trei contracte care vizează pentru restaurarea obiectivelor de patrimoniu cultural – istoric de la Sarmisegetuza Regia. Investiţiile includ atât lucrări de restaurare, cât şi crearea unor noi spaţii expoziţionale şi punere în valoare a sitului.

Printre alte lucrări, templul de pe terasa a X-a, Templul mare de andezit, beneficiază de lucrîri de restaurare. Doar costurile pentru acest proiect ajung la 1,5 milioane euro, din totalul de 7,41 milioane €.

Credit foto: Facebook Administrația Sarmizegetusa Regia

Exit mobile version