Nevoile firmelor, de 8 ori mai mari decât bugetul schemei de minimis al Ministerului Economiei

Ministerul Economiei a închis sesiunea de depunere a dosarelor pe cele trei linii de finanțare. Valoarea totală a dosarelor depuse pentru acordarea sprijinului guvernamental este de 8 de ori mai mare decât bugetul alocat. Doar 12% dintre firmele care au aplicat vor beneficia de finanțarea MEAT. Care linie de finanțare a atras cele mai multe depuneri de dosare.

Nevoile și apetitul firmelor din România pentru sprijin financiar guvernamental s-au dovedit mari în comparație cu bugetele aferente celor trei linii de finanțare.

În total, au fost depuse 4.137 de dosare, din care 484 sunt în limita bugetului, potrivit datelor furnizate de centralizarea Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului. Procentual, 12% dintre companiile care au aplicat vor putea primi finanțare.

Bugetul total alocat celor trei linii de finanțare, pentru proiectele aflate în limita bugetului, este de 213 milioane lei, în timp ce valoarea totală a proiectelor depuse a ajuns la 1,708 miliarde lei.

Programul Comerț și Servicii

Cea mai atractivă linie de finanțare din cadrul schemei de minimis. Această linie finanțare a atras 2.615 aplicanți, cu o valoare totală de proiectelor depuse de peste 1 miliard de lei.

Numărul dosarelor care este în limita bugetului este de 172, cu o valoare totală de 74,17 milioane lei. Practic, doar 7% din proiecte vor putea primi finanțare, vu o valoare totală de tot 7% din cuantumul total al proiectelor depuse.

Reamintim, așa cum Transilvania Business a scris aici, că Programul Comerț & Servicii se referă la o gamă variată de investiții, cum ar fi achiziționarea de echipamente tehnologice (mașini, utilaje și instalații de lucru) sau de active corporale, din categoria mijloacelor fixe destinate locurilor de joacă, sălilor de sport, fitness, drone sau echipamente de forță. Totodată, sunt eligibile soluțiile și sistemele de eficientizare energetică, dar și echipamentele pentru colectarea, reciclarea și reutilizarea deșeurilor industriale.

Programul Național de Microindustrializare

Pentru obținerea sprijinului financiar guvernamental, un număr de 1.036 de firme au aplicat, cu o valoare totală de 481,54 milioane lei.

Numărul dosarelor incluse în anvelopa bugetară aferentă liniei de finanțare este de 195, cu o valoare totală de 84,89 milioane lei. Procentual, 19% din dosarele depuse sunt în limita bugetului, adică se va acorda o finanțare reprezentând 18% din valoarea totală a proiectelor depuse.

Investițiile eligibile se referă, printre altele, la echipamente tehnologice, cum ar fi mașini, utilaje și instalații de lucru, la soluții și sisteme de eficientizare energetică, la echipamente pentru colectarea, reciclarea și reutilizarea deșeurilor industriale, la achiziția autoutilitare și autovehicule speciale sau de spații de lucru și producție, precum și la realizarea de site-uri de prezentare a activității.

Programul de Accelerare a Dezvoltării IMM-urilor

Cele mai mari procente de admitere și finanțare se întâlnesc în cadrul acestei linii. Astfel, 24% din dosarele depuse sunt în limita bugetului (adică 117 din 486), reprezentând o finanțare de 27% din valoarea totală a proiectelor depuse (54 milioane lei din 201,45 milioane lei).

Investițiile eligibile se referă, printre altele, la echipamente tehnologice, cum ar fi mașini, utilaje și instalații de lucru, la soluții și sisteme de eficientizare energetică, la echipamente pentru colectarea, reciclarea și reutilizarea deșeurilor industriale, la achiziția autoutilitare și autovehicule speciale sau de spații de lucru și producție, precum și la realizarea de site-uri de prezentare a activității.

Pentru vizualizarea companiilor care sunt incluse în limitele bugetelor consultații documentațiile Ministerului Economiei aici

Exit mobile version