Mobilitate Urbană Durabilă în Deva

Primăria Deva implementează un proiect de mobilitate urbană cu finanțare europeană. Modernizările vizează serviciul de transport public și reprezintă pași esențiali în tranziția către un oraș SMART.

Primăria Municipiului Deva continuă procesul de modernizare a sistemului de transport public. După achiziția de autobuze electrice din anul 2023, Planul de Mobilitate Urbană Durabilă mai prevede lucrări de modernizare și dotare. Bugetul lucrărilor este asigurat cu finanțare europeană, potrivit administrației locale.

Acestea includ introducerea unui sistem inteligent de management al traficului, e-ticketing, precum și înființarea unui serviciu de transport public cu amprentă redusă de dioxid de carbon.

Parc auto electrificat al Municipiului Deva. Credit foto: tpld.ro

Cetățenii municipiului Deva și cei ai localităților aparținătoare vor beneficia prin intermediul proiectului de un sistem de transport public auto de călători de înaltă calitate, atractiv și eficient. Proiectul prevede înființarea unui serviciu de transport public ecologic, extinderea traseelor acoperite în prezent, introducerea de sisteme inteligente de management al traficului și „e-ticketing”.

Persoanele cu mobilitate redusă, care se deplasează în cărucioare cu rotile, persoane în vârstă, persoane cu deficiențe de vedere și/sau auz, persoane care transportă cărucioare pentru copii, se vor putea deplasa cu ușurință datorită beneficiilor aduse la finalul implementării proiectului.

Peste 100 de stații de călători existente și noi vor fi modernizate și echipate cu totem digital, care vor furniza călătorilor informații privind locația traseelor, orarul autobuzelor.

63 de locații vor beneficia și de adăposturi tip copertină, cu totem integrat și bănci.

Pentru 10 amplasamente, vor fi montate și automate de bilete/reîncărcare carduri de transport și sistem de supraveghere video.

Exit mobile version