Andre Agassi și Steffi Graf vor susține un demonstrativ la BTarena

Andre Agassi și Steffi Graf, doi dintre cei mai mari jucători ai tenisului mondial, vor juca la Sports Festival în cadrul unui meci demonstrativ.

Cel mai celebru cuplu de tenismeni din lume va fi prezent în vară la Cluj | Foto: Stefanie Graf

Spectacolul de tenis de câmp va avea loc, în 15 iunie, la BTarena, în cadrul Sports Festival.

Agassi și Graf, doi dintre cei mai mari jucători ai tenisului mondial, vor juca la Cluj în cadrul unui meci demonstrativ. Acesta va avea loc la BTarena, în cadrul ediției a cincea a festivalului (13-16 iunie). Cei doi vor juca în premieră în fața publicului din România, alături de alți doi invitați speciali care urmează să fie anunțați în scurt timp, susțin organizatorii.

“Evenimentul pregătit anul acesta este cel mai mare din portofoliul nostru. Avem în teren doi jucători care au câștigat 30 de titluri de Grand Slam și amândoi au stabilit recorduri greu de egalat. Am ridicat ștacheta foarte mult, dar publicul din România merită să aibă oportunitatea de a vedea legendele sportului care ne-au făcut să visăm”, a spus Patrick Ciorcilă, business development și cofondator al Sports Festival.

Primele 1.000 de bilete la meciul demonstrativ au fost puse în vânzare în 15 ianuarie. Ele pot fi achiziționate la prețuri promoționale (120-180 lei) de pe site-ul Entertix.ro, fiind disponibile, tot la preț redus, 10 bilete VIP (700 lei), anunță organizatorii.

Andre Agassi

Supranumit “The Punisher”, și-a început cariera de tenismen în anii ‘80 și a devenit cunoscut nu doar pentru abilitățile sale excepționale pe teren, ci și pentru stilul său inconfundabil de joc, caracterizat de un retur de serviciu puternic și un backhand agresiv.

Are opt titluri de Grand Slam la activ, incluzând Australian Open (1995, 2000), Roland Garros (1999), Wimbledon (1992), US Open (1994, 1999). Este primul jucător care a făcut Golden Slam (a câștigat toate Grand Slam-urile și medalia de aur olimpică în același an), precum și singurul om care a câștigat un Super Slam în carieră  (toate Grand Slam-urile, plus medalia de aur olimpic și ATP Finals, toate în același an).

A fost primul jucător care a câștigat toate cele patru competiții de simplu pe trei suprafețe diferite (hard, zgură și iarbă) și încă este americanul care a câștigat cel mai recent Openul Francez (1999) și Australian Open (2003). Are 17 titluri de master și a făcut parte din echipele câștigătoare ale Cupei Davis în 1990, 1992 și 1995.

Agassi a ajuns pe locul 1 mondial pentru prima dată în 1995, și a revenit pe primul loc în 1999, iar pentru următorii patru ani s-a bucurat de cea mai de succes etapă din cariera sa. În 2006, Andre Agassi s-a retras oficial din tenis, punând capăt unei cariere impresionante.

Stefanie Graf

Este una dintre cele mai mari și influente jucătoare de tenis din istorie, cu un palmares impresionant acumulat în perioada 1982 și 1999. Cunoscută pentru stilul său agresiv și abilitățile sale deosebite, Steffi Graf a câștigat 22 de titluri de Grand Slam, inclusiv fiecare dintre cele patru turnee majore.

Ea a realizat “Golden Slam” în 1988, câștigând toate cele patru turnee de Grand Slam și medalia de aur olimpică în același an. Graf s-a retras din tenis în 1999, după ce a ocupat locul întâi în clasamentul WTA pentru un record de 377 de săptămâni. Ea continuă să fie implicată în diverse activități caritabile și formează împreună cu Agassi unul dintre cele mai faimoase cupluri din lumea tenisului.

150.000 de participanți anul trecut

Sports Festival, cel mai mare eveniment multisport din România, ajunge în 2024 la cea de-a cincea ediție. Cea din 2023 a atras un record de participanți: 150.000. Festivalul înseamnă activități de inițiere, provocări sportive, supercampioni față în față cu fanii, la Sports Talks, masterclass-uri dedicate profesioniștilor, Crosul Supereroilor, competiții, parada cluburilor sportive și evenimente demonstrative.

”În fiecare an încercăm să oferim cât mai multe experiențe sportive deosebite comunității noastre. Este minunat să vezi mii de copii, adulți și seniori care se bucură de mișcare, care încearcă tot felul de sporturi, vin la meciurile demonstrative și la zonele de fun din eveniment.

Este multă distracție la Sports Festival, dar misiunea noastră merge mult mai departe. Vrem să arătăm lumii că sportul nu e doar sănătos, e și fun. Dar ceea ce ne dorim în mod special este să facem o diferență pozitivă în viața oamenilor, să vorbim de sănătate și sport ca stil de viață sau performanță”, a spus Mirel Alexa, director executiv al Sports Festival.

La prima ediție a Sports Festival a avut loc demonstrativul de fotbal Generația de Aur – Barcelona Legends, iar la a doua, demonstrativul de tenis România – Italia, cu Simona Halep, Marius Copil, Flavia Penneta, Fabio Fognini.

A treia ediție a adus meciul de retragere din cariera sportivă a lui Horia Tecău, la care au participat Robert Lindstedt, Andrei Pavel și Simona Halep, și cel al lui Adrian Mutu, organizat pe stadionul Cluj Arena. Meciul-show de la ultima ediție a fost All Stars Romania – Galatasaray, avându-i printre protagoniști pe Mario Jardel, Gheorghe Hagi și Gheorghe Popescu.

Exit mobile version