Primarul Orașului Sărmașu, Valer Botezan: „Ne dorim să transformăm orașul într-o zonă urbană funcțională”

Sărmașu, un oraș în județul Mureș, care are sub tutelă administrativă localitățile Balda, Larga, Moruț, Sărmășel, Sărmășel-Gară, Titiana și Vișinelu a reușit într-o perioadă relativ scurtă să atragă investiții pentru mai multe proiecte de infrastructură și dezvoltare ale orașului. Finanțările atrase depășesc suma de 20 de milioane de euro.

Actuala conducere deliberativă, formată din 15 consilieri, și cea executivă reprezentată de către primarul independent Valer Botezan și-au propus să aducă Sărmașu la un nivel demn de secolului XXI.

„Noi încercăm să transformăm Sărmașu într-o zonă urbană funcțională, mai ales pentru că orașul nostru este un punct central aflat între orașele mai mari din Transilvania, adică la aproximativ 60 de kilometri față de Târgu Mureș, Bistrița și față de Cluj-Napoca. Sărmașu este un punct de întâlnire între trei județe, importante din punct de vedere economic și logistic, iar asta ne dă un motiv în plus pentru a ne dezvolta pe toate planurile. Astfel că, având un liceu în interiorul orașului, având centru comercial și un centru de evidență a populației, dar și un centru medical, Sărmașu a constituit dintotdeauna un punct de interes pentru cetățenii din cele trei județe”, ne-a explicat primarul orașului Sărmașu, Valer Botezan.

În acest demers de a moderniza Sărmașu, edilul a fost motivat și de intenția sa pe care nu a ascuns-o niciodată de a-i convinge pe tineri că există numeroase și întemeiate motive pentru a rămâne în orașul mureșean.

„Când am preluat funcția de primar scopul meu a fost să dezvolt orașul în așa fel încât toți locuitorii Sărmașului și ai localităților învecinate să beneficieze de servicii de calitate. Un alt scop primar pe care mi l-am propus, încă din perioada în care nu mă aflam la conducerea orașului, a fost să atrag cât mai mulți investitori în zona noastră pentru a crea locuri de muncă și pentru a-i convinge pe cei tineri să rămână aici”, sunt principalele motivații ale edilului mureșean.

Proiecte prioritare: dezvoltarea educației și a sistemului medical

Primele, și cele mai importante, proiecte despre care am discutat cu primarul orașului Sărmașu, au fost legate de sectorul educațional și cel medical, unde, s-au obținut finanțări de peste 200 de mii de euro.

„Pentru a atinge aceste țeluri, în primul rând, avem nevoie de educație și sănătate. De aceea, cele mai mari investiții făcute în Sărmașu, în ultima perioadă, au fost în sectorul învățământului și cel medical. De la începutul mandatului meu (2020) am modernizat două școli, am obținut prin PNRR fonduri prin care am modernizat toate școlile din localitățile aparținătoare Sărmașului, am construit o creșă și am dat curs unei grădinițe cu program prelungit. Prin aceste proiecte le-am acordat tinerilor condiții prioritare pentru a-și satisface nevoile primordiale. Viziunea mea era că, prin dezvoltarea sectorului educațional, să păstrăm generațiile mai tinere în oraș”, a dezvăluit edilul Valer Botezan.

Pentru dezvoltarea sistemului medical conducerea a demarat un proiect pe partea de ambulatoriu de specialitate, primarul declarând că, momentan, este mai importantă prevenția decât tratarea. „Pentru acest proiect, am reușit să obțin prin PNRR fonduri pentru a construi un centru medical integrat în valoare de 200 de mii de euro”, a adăugat acesta.

O altă parte importantă a vieții din Sărmașu este asigurarea unor condiții și a unor spații moderne unde locuitorii să se poată recrea și să practice un sport. În acest scop, administrația locală a accesat fonduri pentru construirea unui centru sportiv în interiorul căruia se vor amenaja săli de forță, bazine de înot, dar și o sală de întâlnire pentru cei vârstnici.

Infrastructura orașului și a localităților aparținătoare

 În ceea ce privește infrastructura orașului, dar și a localităților aflate sub conducerea lui Valer Botezan, primarul a declarat că s-au depus mai multe proiecte de refacere a canalizării și a racordării la apă. „Am început prin depunerea unui proiect prin care Sărmașu să fie racordat și la o altă sursă de apă potabilă față de cea la care e deja racordat, și anume, la sistemul de canalizare al Clujului. Am depus un proiect prin PNRR fiind deja la stadiul de avizare și, dacă toate merg bine, la primăvară, Sărmașu va avea încă o sursă de apă. De asemenea, am depus prin programul „Anghel Saligny” un proiect pentru modernizarea stației de epurare a orașului, iar finanțarea este deja aprobată”, sunt cuvintele edilului.

Un alt punct de interes pentru conducere este legat de locurile de muncă din zonă. Și pentru această problematică s-a găsit o soluție: acordarea unui sprijin fiscal pentru investitorii locali. „Din păcate, pentru locuri de muncă în plus primăria nu poate decât să îi sprijine pe investitori. Astfel, am hotărât să acordăm facilități fiscale locale tuturor investitorilor din zonă prin scutirea unui procentaj din taxele și impozitele pe care aceștia trebuie să le plătească la bugetul local. În funcție de valoarea investiției și numărul de locuri de muncă puse la dispoziție, sunt scutiți de plata (într-o anumită pondere) a taxelor”, afirmă el. „Tot pentru atragerea tinerilor în Sărmașu, ne-am propus să reducem distanța de mers din oraș până în Cluj-Napoca sau Târgu Mureș, pentru cei care treuie să se deplaseze în interes de serviciu în zonele respective, și să îi încurajăm să locuiască în Sărmașu chiar dacă joburile lor nu se află aici. Am găsit două căi prin care să reducem această distanță cu cel puțin 15 kilometri”, subliniază Valer Botezan.

Principalele proiecte cu finanțare aprobată

Sunt în implementare, în momentul de față, proiecte pentru modernizarea școlilor, construirea unui centru recreativ, modernizarea casei de cultură și modernizarea spațiilor adiacente prin asfaltarea străzilor care duc spre obiectivele menționate anterior, finanțările deja aprobate ridicându-se la 62 de milioane de lei, iar fondurile accesate prin PNRR și programul „Anghel Saligny” se ridică la suma de 88,224 de milioane de lei. Astfel că proiectele aprobate sunt:

 

Lorena PINTILIE

 

Articol publicat în ediția cu nr. 123 a revistei Transilvania Business.

Exit mobile version