Eco Wash, inaugurată în Iulius Mall

Paleta de servicii din Iulius Mall continuă să se diversifice, punând la dispoziție și mai multe facilități, de curând fiind inaugurată spălătoria de mașini Eco Wash.

Paleta de servicii din Iulius Mall continuă să se diversifice, punând la dispoziție și mai multe facilități, de curând fiind inaugurată spălătoria de mașini Eco Wash.

De acum, în timp ce autovehiculul tău este la spălătorie, tu poți să te relaxezi la o sesiune de shopping prin Iulius Mall. Eco Wash se află la demisolul Iulius Mall și are un spațiu generos de peste 200 mp, unde pot fi spălate simultan 10 autovehicule.

Timpul necesar pentru un detailing complet al mașinii este de 60 de minute, însă poate varia în funcție de fluxul de clienți. În tot acest timp tu poți să te bucuri de o sesiune de shopping în Iulius Mall, la brandurile tale favorite. La Eco Wash, clienții beneficiază de un sistem de plată de tip self pay.

Spălătoria dispune și de un sistem performant de gestionare a resurselor, astfel încât consumul de energie electrică și apă să fie redus, pentru un impact cât mai mic asupra mediului. Apa rezultată după spălarea mașinilor este filtrată, iar deșeurile sunt colectate selectiv.

„Avem pompe de spălare automatizate, de ultimă generație cu un consum redus de energie și apă, iar toată gama de detergenți și produse de curățat este de top”, a declarat Rolland Haidu, administrator Eco Wash.

Exit mobile version