Asocierea condusă de Evalstar Serv începe construcția Autogării  Săcueni

Valoarea contractului este de 1.455.803,22 lei, cu TVA, iar termenul de execuție de șase luni.

Agenția de Dezvoltare Durabilă Bihor (ADD Bihor), din subordinea Consiliului Județean Bihor, a emis luni, 12 februarie, ordinul de începere a lucrărilor de execuție a autogării în orașul Săcueni.

Directorul ADD Bihor, Vitalyos Barna, și reprezentanții firmei de construcții au fost luni în teren. Autogara va avea patru peroane, o clădire cu o suprafață de 100 de metri pătrați, care va cuprinde o sală de așteptare, grupuri sanitare și două spații comerciale.

„Continuăm să investim în infrastructură pentru a oferi condiții de calitate și confort pentru călători. La fel ca în Marghita și Beiuș, autogara din Săcueni este o investiție prin care  modernizăm transportul județean, contribuind astfel la dezvoltarea unei rețele de transport public integrate la nivel județean”, a precizat Călin Gal, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor.

Proiectul este realizat de asocierea de firme Evalstar Serv (lider), Daraban Radu Ioan – Birou individual de arhitectură și DH Electric System. Valoarea contractului este de 1.455.803,22 lei, cu TVA, din care contribuția Consiliului Județean Bihor este de un milion de lei, restul sumei fiind alocată de Primăria Săcueni.

Termenul pentru execuția lucrărilor este de șase luni.

Vă reamintim că celelalte două autogări finanțate de Consiliul Județean Bihor, prin ADD Bihor, sunt în Municipiile Marghita și Beiuș. Acestea au fost predate în administrarea primăriilor.

 

Exit mobile version