Ardealul și Banatul, private de aquapark-uri de interior: doar patru județe le au

Există ofertă limitată, numai nouă aquapark-uri indoor în România, iar acestea lipsesc cu desăvârșire în anumite regiuni cum ar fi Moldova sau Dobrogea, sau în aproprierea unor orașe mari precum Cluj-Napoca sau Constanța

Parcul acvatic din Deva practică prețurile cele mai mici pentru familiile cu copii | Foto: Aqualand

Bihor, Brașov, Hunedoara și Timiș sunt singurele județe din aceste regiuni care dispun de asemenea facilități, în timp ce Moldova și Dobrogea nu au deloc.

“Oferta e limitată, numai nouă aquapark-uri indoor în România, iar acestea lipsesc cu desăvârșire în regiuni cum ar fi Moldova sau Dobrogea, sau în aproprierea unor orașe mari precum Cluj-Napoca sau Constanța”, relevă o analiză a platformei Clubul Copiilor.

„Urmează să înceapă vacanța de schi pentru majoritatea copiilor din țară. Chiar dacă sporturile de iarnă au crescut în popularitate în România, sunt în continuare practicate de o minoritate. Lipsa zăpezii și costul ridicat pe care-l presupune practicarea unui sport de iarnă țin mulți români departe de pârtii.

O alternativă bună pentru vacanța de schi o reprezintă o vizită la un aquapark. Copiilor le place bălăceala și dacă aceasta vine la pachet cu tobogane și alte distracții specifice unui aquapark, atunci se anunță o distracție pe cinste”, se specifică în analiză.

Echipa platformei a creat o hartă cu toate aquapark-urile de interior din țară și a calculat costurile de intrare pentru o zi întreagă a unei familii cu un copil.

Chiar dacă mai multe obiective din țară se prezintă drept aquapark-uri, au fost selectate doar acelea care, pe lângă diverse bazine de înot și relaxare, oferă și cea mai căutată distracție pentru cei mici, toboganele cu apă.

Felixarium, mai scump decât Therme

“Oradea, împreună cu localitatea învecinată Sânmartin, este orașul cu cele mai multe aquapark-uri indoor din țară. În schimb, Bucureștiul are cel mai mare aquapark indoor – Therme (situat în comuna Balotești, n. red.), care are o suprafață indoor de 30.000 mp. Cel mai accesibil parc acvatic indoor din țară este la Deva. La Aqualand, un bilet pentru doi adulți și un copil costă doar 130 lei pentru o zi întreagă.

Acesta este urmat de Aqua Park President Oradea, care are un preț al biletului de 170 lei pentru o familie cu un copil. Pe locul 3 se află Paradisul Acvatic din Brașov, unde se plătesc 210 lei pentru o zi de acces pe familie.

La polul opus, cel mai scump aquapark este Felixarium din Oradea, unde intrarea pentru o familie costă 325 lei, urmat îndeaproape de Therme București cu un preț de intrare de 323 lei”, potrivit Clubului Copiilor.

Prețurile în România (familie)

În Germania e mult mai scump

“Pentru că am vrut să explorăm opțiunile din celelalte țări din Europa, ne-am uitat la oferta din țările din zonă, precum Austria, Italia sau Germania, care sunt destinații turistice de iarnă preferate de români.

Prețurile din România sunt similare cu cele din țările din apropiere – Polonia și Ungaria – ultima dintre acestea fiind o populară destinație de turism balnear pentru locuitorii din zona de vest a țării noastre. Prețurile din Vestul Europei sunt, în schimb, semnificativ mai mari.

Costul intrării la Therme Erding, un aquapark indoor din Germania, operat sub sigla aceluiași operator precum cel din București, este aproape de trei ori mai mare decât la cel din capitala României”, menționează Clubul Copiilor.

Prețuri în Europa (familie)

Exit mobile version