Salariul mediu net în județul Satu Mare a crescut cu 451 de lei în anul  2023

Datele Direcției Județene de Statistică (DJS) Satu Mare arată că salariul mediu net înregistrat în județ în ultima lună a anului a fost de 3.838 de lei.

Comparativ cu luna decembrie 2022, când salariul mediu net a fost de 3.397 de lei, salariul mediu net în Satu Mare a crescut cu 451 de lei (13,3%).

Cele mai mari salarii au fost înregistrate în sectorul Industrie, Construcții – 3.853 de lei, cu 16,6% mai mari decât în decembrie 2022.

În sectorul Serviciilor salariul mediu net a crescut cu 13,3%, până la 3.844 de lei. În sectorul Agricultură, Silvicultură, Pescuit, salariul mediu net a scăzut cu 23,8% față de luna decembrie 2022, ajungând la 3.853 de lei.

 

Angajați mai puțini

Datele DJS Satu Mare mai arată că efectivul salariaților din județul Satu Mare, la sfârșitul lunii decembrie 2023 a fost de 85.552 persoane, în scădere cu 283 de persoane comparativ cu sfârșitul lunii noiembrie 2023 și cu 52 persoane mai puține față de luna corespunzătoare din anul 2022.

Exit mobile version