Clujul va avea treceri iluminate pentru pietoni pe drumurile județene

Clujul va avea treceri iluminate pentru pietoni pe drumurile județene Fondurile vor fi asigurate cu ajutorul finanțării europene atrase de către instituția județeană. Consiliul Județean (CJ) Cluj a aprobat proiectul cu finanțare europeană ce prevede iluminarea trecerilor pentru pietoni pe drumurile județene din județul Cluj – etapa I. „Prin această investiție urmărim creșterea gradului de securitate a cetățenilor și a siguranței circulației rutiere, pe toate drumurile județene. Marele avantaj al proiectului e legat atât de faptul că presupune folosirea banilor europeni, nerambursabili, cât și a unor tehnologii de ultimă generație care asigură un consum redus de electricitate", a declarat Alin Tișe, președintele CJ Cluj. Prin implementarea proiectului se va realiza iluminarea corespunzătoare a trecerilor de pietoni nesemaforizate marcate şi semnalizate, cu sisteme inteligente de iluminat tip led cu lumină asimetrică. Într-o primă etapă se va realiza iluminarea a 188 de treceri de pe drumurile județene, instalarea a 376 de aparate de iluminat și 376 de stâlpi noi. Trecerile vor fi iluminate corespunzător, cu sisteme inteligente de tip led, alimentate atât din rețeaua electrică existentă, cât și prin intermediul unui sistem fotovoltaic. Pentru a asigura eficiența și optimizarea consumului de energie, vor fi instalați senzori de prezență care vor activa sau dezactiva iluminatul în funcție de necesitate. Valoarea totală a proiectului este de 26 de milioane de lei, din care 2,6 milioane, cu taxa pe valoarea adăugată inclusă, reprezintă contribuția Consiliului Județean Cluj. Proiectul a fost depuse spre finanțare prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027, în momentul de față fiind în etapa de contractare.

Fondurile vor fi asigurate cu ajutorul finanțării europene atrase de către instituția județeană.

Consiliul Județean (CJ) Cluj a aprobat proiectul cu finanțare europeană ce prevede iluminarea trecerilor pentru pietoni pe drumurile județene din județul Cluj – etapa I.

„Prin această investiție urmărim creșterea gradului de securitate a cetățenilor și a siguranței circulației rutiere, pe toate drumurile județene. Marele avantaj al proiectului e legat atât de faptul că presupune folosirea banilor europeni, nerambursabili, cât și a unor tehnologii de ultimă generație care asigură un consum redus de electricitate”, a declarat Alin Tișe, președintele CJ Cluj.

Prin implementarea proiectului se va realiza iluminarea corespunzătoare a trecerilor de pietoni nesemaforizate marcate şi semnalizate, cu sisteme inteligente de iluminat tip led cu lumină asimetrică.

Într-o primă etapă se va realiza iluminarea a 188 de treceri de pe drumurile județene, instalarea a 376 de aparate de iluminat și 376 de stâlpi noi. Trecerile vor fi iluminate corespunzător, cu sisteme inteligente de tip led, alimentate atât din rețeaua electrică existentă, cât și prin intermediul unui sistem fotovoltaic.

Pentru a asigura eficiența și optimizarea consumului de energie, vor fi instalați senzori de prezență care vor activa sau dezactiva iluminatul în funcție de necesitate.

Valoarea totală a proiectului este de 26 de milioane de lei, din care 2,6 milioane, cu taxa pe valoarea adăugată inclusă, reprezintă contribuția Consiliului Județean Cluj. Proiectul a fost depuse spre finanțare prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027, în momentul de față fiind în etapa de contractare.

Exit mobile version