Câștigul salarial mediu net în județul Bihor a trecut de 4.000 de lei

Cu un câștig salarial mediu net de 4.036 de lei, județul Bihor se clasează pe locul 26 la nivel național și pe locul 8 la nivel de Transilvania – Banat.

Ultimele date ale Direcției Județene de Statistică Bihor arată că în luna ianuarie 2024 câștigul salarial mediu net în Bihor a fost de 4.036 de lei.

Cu acest salariu, județul Bihor se clasează pe locul 26 din România, în urcare față de luna ianuarie 2023, când cu un salariu mediu net de 3.373 de lei se clasa pe locul 31 la nivel național.

Câştiguri salariale medii nete peste media judeţului au realizat salariaţii din servicii (4.114 lei). Câştiguri salariale medii nete sub media judeţului au realizat salariaţii din industrie şi construcţii (3.946 lei) precum și salariații din  agricultură, silvicultură şi pescuit (3.695 lei).

La nivel național, câștigul salarial mediu net în ianuarie 2024 a fost de 4.859 de lei.

Datele Institutului Național de Statistică arată că salarii medii nete peste media națională au fost obținute în: București – 6.136 de lei, Cluj – 5.766 de lei, Timiș – 5.278 de lei, Sibiu – 5.051 de lei și Ilfov – 4.913 lei.

 

Topul salariilor nete din Transilvania – Banat

  1. Cluj – 5.766 de lei
  2. Timiș – 5.278 de lei
  3. Sibiu – 5.051 de lei
  4. Brașov – 4.588 de lei
  5. Alba – 4.287 de lei
  6. Mureș – 4.275 de lei
  7. Arad – 4.205 lei
  8. Bihor – 4.036 de lei
  9. Satu Mare – 4.020 de lei
  10. Covasna – 3.952 de lei
  11. Maramureș – 3.939 de lei
  12. Sălaj – 3.905 lei
  13. Bistrița Năsăud – 3.983 de lei
  14. Caraș – Severin – 3.791 de lei
  15. Harghita – 3.621 de lei
  16. Hunedoara – 3.552 de lei
Exit mobile version