Este gata Drumul Bistriței. Modernizare de 40 de milioane de euro

Astfel a fost finalizat, cu fonduri europene, întreg Drumul Bistriței, în lungime de 82 de km

Șoseaua de 82 km dintre județele Cluj și Bistrița-Năsăud a fost primenită pe bani europeni | Foto: CJ Cluj

Consiliul Județean a recepționat modernizarea drumurilor județene DJ 161, DJ 161G și DJ 172A, în lungime însumată de 41 km.

Astfel a fost finalizat, cu fonduri europene, și recepționat de beneficiar întreg Drumul Bistriței (82 km). Președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, Alin Tișe, a efectuat o vizită la fața locului, ocazie cu care a parcurs traseul vizat.

Lucrările finanțate din fonduri europene au vizat modernizarea și reabilitarea drumurilor județene DJ 161G Sucutard – Palatca – Vaida Cămăraș – DN 16 și DJ 172A limită cu județul Bistrița-Năsăud – Țaga, ca părți ale Lotului 1 al Drumului Bistriței, respectiv a drumului județean DJ 161 (DN 16) Gădălin – Bonțida – DN 1C, parte componentă a Lotului 2 al Drumului Bistriței.

„Încheierea cu succes a lucrărilor de modernizare și reabilitare a acestor drumuri județene este o mare reușită din perspectiva arealului vast pe care îl deservesc. Realizarea acestei noi legături extrem de utile cu Bistrița-Năsăud generează efecte benefice în ceea ce privește dezvoltarea acestei întregi zone a județului”, a declarat președintele CJ Cluj.

Lucrările de modernizare și reabilitare care vizează realizarea lotului 1 a Drumului Bistriței au fost executate în cadrul proiectului cu  finanțare europeană având ca obiect îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională pe traseul regional Transilvania Nord, Drumul Bistriței. Au fost vizate două sectoare de drum (24,8 km).

Operațiunile au constat în lucrări de modernizare a platformei drumului pe toată lungimea sectoarelor și asfaltarea acestora în două straturi, respectiv binder și strat de uzură, 4,5 km de consolidări, 11,5 km de drenuri și 12,2 km de rigolă carosabilă, parapete de siguranță, 10.000 mp de amenajări hidrotehnice, dar și reabilitarea a trei poduri.

Au fost realizate podețe transversale, accese la proprietățile din Vaida Cămăraș, Pălatca, Petea, Chiriș, Sucutard și Țaga, trotuare, acostamente, canalizația tehnică destinată montării fibrei optice, serviciilor de telefonie, lucrări de marcaje și semnalizare rutiere. Proiectul de 117 milioane de lei (cu taxa pe valoarea adăugată inclusă), a fost finanțat 98% din fonduri europene și 2% de la bugetul județului.

Noul pod de la Bonțida, în lotul 2

Un alt proiect european al CJ Cluj, finalizat și recepționat, a vizat lucrările de reabilitare și modernizare a drumului județean DJ 161 (DN 16) Gădălin – Bonțida – DN 1C. Investiția de anvergură a vizat realizarea lotului 2 al Drumului Bistriței pe tronsonul, de 17 km.

Lucrările au fost derulate de CJ Cluj în cadrul proiectului cu finanțare europeană de îmbunătățire a infrastructurii rutiere de importanță regională pe traseul regional Transilvania Nord, Drumul Bistriței, prin modernizarea și reabilitarea DJ 161 (DN 16) – Gădălin – Bonțida – DN 1C de la km 0+000 la km 16+933 – lotul 2.

Operațiunile au constat în lucrări de modernizare a platformei drumului pe toată lungimea sectoarelor și asfaltarea acestora în două straturi, respectiv binder și strat de uzură, realizarea de podețe transversale, șanțuri betonate, rigole carosabile, accese la proprietăți și trotuare pe raza localităților Gădălin și Bonțida, dar și de stații pentru transportul în comun.

Județul a venit doar cu 2%

Au fost executate operațiuni constând în realizarea de acostamente, parapete de siguranță în cazurile în care s-a impus acest lucru, marcaje și semnalizare rutiere, precum și reabilitarea trecerii cu calea ferată din localitatea Bonțida.

Lucrările de modernizare au inclus reabilitarea a cinci poduri, inclusiv noul pod peste râul Someș din localitatea Bonțida construit în urma demolării celui vechi. Proiectul de 82 milioane lei (TVA inclusă), a fost finanțat 98% din fonduri UE și 2% de la bugetul județului.

Sectoarele DJ 109 (DN 1C) Răscruci – Borșa – Vultureni – DJ 109A, ca parte a Drumului Bistriței – lotul 1, și DJ 109 (DJ 109A) – Așchileu Mare – limită cu județul Sălaj, ca parte a Drumului Bistriței – lotul 2 (32 km), au fost finalizate și recepționate anterior în  2021. Sectorul DJ 109 C care face legătura între DJ 172A și DJ 161G a fost modernizat în cadrul Drumului Bistriței, din fonduri proprii ale CJ Cluj.

 

Exit mobile version