Simacek a terminat revitalizarea malurilor Someșului

Am finalizat unul dintre cele mai importante proiecte green în care ne-am implicat: amenajarea și revitalizarea malurilor Someșului din Cluj - “Rethinking Someș”.

Proiectul și-a propus să faciliteze accesul clujenilor la râu | Foto: Sergiu Răzvan - Simacek

Proiectul a avut ca lider Antrepriza de Construcții și Instalații (județul Cluj), celălalt partener fiind Socot (județul Mureș).

“Am finalizat unul dintre cele mai importante proiecte green în care ne-am implicat: amenajarea și revitalizarea malurilor Someșului din Cluj – “Rethinking Someș”.

Ne-am propus să facilităm accesul clujenilor la apă (conceptul întregului proiect este “Reîntoarcerea orașului cu fața la râu”); să aducem natura mai aproape de locuitorii orașului: prin amenajarea spațiilor verzi și prin realizarea unor zone verzi noi; să reducem poluarea și să protejăm biodiversitatea locală.

Am plantat 900 de arbori și 1.900 de plante perene, am amplasat 10.000 de arbuști și plante acvatice, am semănat 76.000 mp de pajiște biodiversă. A fost un proiect amplu, provocator, la care am lucrat timp de doi ani și suntem tare mândri de cum a ieșit”, au transmis reprezentanții Simacek.

Trei mari proiecte pe râu

Proiectul de reamenajare a malurilor Someșului a primit și apreciere internațională, fiind distins cu premiul BATRA 2023 în categoria arhitectura spațiului public. „Rethinking Someș”, proiectul firmei spaniole Practica în colaborare cu Planwerk, este realizat de asocierea ACI Cluj (lider) – Socot – Simacek România.

Culoarul verde-albastru la Someș este completat de un alt proiect major, cel de reabilitare a Parcului Feroviarilor, iar în afara municipiului, de proiectul „Someșul metropolitan”.

Simacek Facility Services este un grup internațional cu activitate în Austria, Germania și România specializat în servicii de grădinărit, mentenanţă tehnică, întreținere și curățenie profesională, combaterea dăunătorilor, pază şi securitate. Compania clujeană a realizat, în 2022, afaceri de 40 de milioane de lei și un profit de 0,7 milioane, cu 382 de angajați.

Exit mobile version