Brandberry a creionat identitatea Țării Silvaniei

Consiliul Județean (CJ) Sălaj și consultantul de dezvoltare strategică Brandberry au organizat o dezbatere publică pentru prezentarea, în stadiu preliminar, a politicii de marketing teritorial și branding a județului până în 2033.

Dezbaterea din Sala Porolissum a adunat reprezentanții statului, antreprenorii, experții în turism și societatea civilă | Foto: CJ Sălaj

Consiliul Județean (CJ) Sălaj și consultantul de dezvoltare strategică Brandberry au organizat o dezbatere publică pentru prezentarea, în stadiu preliminar, a politicii de marketing teritorial și branding a județului până în 2033.

“Vedem roadele unui proiect început acum aproape un an, prin care ne-am dorit să avem parte, în județul nostru, de experiența unor profesioniști în strategii de marketing,

Astfel, noi, ca administratori ai județului, punem în aplicare cele mai bune recomandări pentru a dezvolta industria turismului în Sălaj. Credem cu tărie că avem multe lucruri frumoase de oferit celor care ne vizitează – de la natură și gastronomie, la tradiții și istorie.

Ne propunem să creștem calitatea vieții locuitorilor Sălajului, deoarece ei vor fi principalii beneficiari economici ai acestui demers”, a transmis Dinu Iancu-Sălăjanu, președintele CJ Sălaj.

 

“Privim la județul Sălaj ca la o mare oportunitate de a deveni o destinație turistică sustenabilă și atractivă pentru turiștii care caută experiențe transilvănene autentice.

Cheia dezvoltării turismului județului Sălaj stă în cultura socială pe care turiștii o vor descoperi prin gastronomie, tradiții, solidaritatea comunității și multiculturalismul locului”, a spus expertul în turism Călin Ile, partener senior al Brandberry.

Între autenticitate și solidaritate

“Din toate cercetările realizate în cele șase luni de documentare, am identificat un element de identitate definitoriu, acesta fiind Silvania. Valoarea primordială asociată cu Sălajul de către toți cei care au interacționat cu această zonă este autenticitatea.

Plecând de la realitatea unui spațiu multietnic și multicultural – ce oglindește atributele cele mai pure ale Transilvaniei – și de la asocierea pozitivă cu definirea regiunii drept Țara Silvaniei, a apărut în mod firesc conceptul «Țara Silvaniei, sălaș al autenticității».

Dezvoltarea turismului autentic, nealterat de consumerism, se va putea face cu efortul solidar al sălăjenilor. Doar lucrând împreună și susținându-se unii pe ceilalți, acest proiect va avea succes. Pentru locuitorii Sălajului, propunerea noastră este «Țara Silvaniei, sălaș al solidarității»”, a menționat sociologul Romulus Oprică, manager al Brandberry.

La dezbaterea găzduită de Sala Porolissum au luat parte reprezentanți ai administrației județene, instituțiilor publice și centrelor de informare turistică, primari, antreprenori din domeniul turismului, organizații nonguvernamentale.

Exit mobile version