Banca Transilvania împarte dividende de 1 miliard de lei

Tags: , ,
Acțiunile noi vor fi distribuite, în 22 iulie, acționarilor înregistrați la 19 iulie, într-un raport de 14,8 acțiuni gratuite la fiecare 100 de acțiuni deținute.

Acționarii Băncii Transilvania (BT) au aprobat distribuirea de dividende în de 1 miliard de lei din rezultatul exercițiului din 2023, rezultând un dividend brut pe acțiune de 1,25 lei, cu un randament brut de 4,5%.

Data de înregistrare va fi 12 iunie, iar cea a plății, 26 iunie, conform brokerilor de la Goldring. În Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor s-a decis majorarea de capital de 1,18 miliarde lei, prin încorporarea rezervelor. Acțiunile noi vor fi distribuite, în 22 iulie, acționarilor înregistrați la 19 iulie, într-un raport de 14,8 acțiuni gratuite la fiecare 100 de acțiuni deținute.

S-a aprobat și un program de răscumpărare a 6,5 milioane de acțiuni proprii, reprezentând 0,81% din totalul titlurilor. Aceste acțiuni achiziționate vor fi folosite într-un plan de opțiuni de acțiuni pentru implementarea unui sistem de remunerare și un program de fidelizare a personalului pe o durată minimă de patru ani, alături de remunerații fixe.

Rezultatul net consolidat al grupului financiar clujean în anul trecut a fost de 2,98 miliarde lei, cu 20% peste cel din 2022, conform raportului anual al BT Cluj. Activele grupului BT au ajuns, la finalul anului trecut, la 169 miliarde lei. Profitul net consolidat al grupului BT era de 2,9 miliarde lei, cu 20% mai mare decât în 2022, din care cel al băncii, de 2,4 miliarde, cu 14% peste 2022.

Profitul operațional al băncii a crescut la 3,5 miliarde lei, cu 29,8% mai mare față de 2022. BT a semnat cu OTP Group un acord pentru achiziția OTP Bank România și a subsidiarelor ei din țara noastră. Prețul total al tranzacției care urmează să fie plătit de BT este de 347 milioane €.

Exit mobile version