Creatorii festivalului sunt alături de elevii de 10 ai României prin inițiativa “Bac de 10”, cea mai longevivă campanie de încurajare a performanței prin educație.
Performanța elevilor de 10 va fi recompensată cu experiențe memorabile, cei care obțin 10 la examenul de bacalaureat vor primi abonament cu acces general pentru cele patru zile de Untold. Inițiatorii campaniei cred în puterea educației, iar în ultimii 9 ani, organizatorii Untold au oferit acces gratuit și experiențe unice unui număr de peste 1.500 de absolvenți de 10.
“Este cadoul nostru pentru toți elevii de liceu care au demonstrat excelență și determinare pe parcursul celor patru ani de studiu. Prin această inițiativă, dorim să recompensăm motivația și performanța elevilor care au obținut nota 10 la bacalaureat.
În fiecare an oferim acestor tineri excepționali oportunitatea de a experimenta universul magic al Untold. Sperăm ca și în acest an să avem alături de noi cât mai mulți elevi de 10, pentru a sărbători împreună reușitele lor remarcabile și pentru a-i inspira să viseze”, a declarat Edy Chereji, cofondator al Untold Universe.
“La Kaufland, susținem educația și suntem alături de toți elevii care dau examenul de bacalaureat vara aceasta. Efortul pentru un rezultat de 10 nu e mic și merită răsplătit, de aceea continuăm campania împreună cu Untold. Important în viață nu sunt notele, ci să fim buni unii cu alți și să ne implicăm. Implicarea e cea care face diferența“, susține Katharina Scheidereiter, Manager CSR al Kaufland România.
Campania “Bac de 10” a ajuns este organizată cu sprijinul Kaufland România. Toți elevii care obțin nota 10 la examenul de bacalaureat primesc un abonament gratuit de patru zile la Untold. Ei își vor putea ridica brățara de acces în festival în baza unei dovezi (foaie matricolă, diplomă de bacalaureat etc), din zona de acreditări, la Sala Sporturilor Horia Demian din Cluj-Napoca, începând cu prima zi a Untold.
Toți cei care s-au înscris la examenul de bacalaureat, în sesiunea din vară, vor putea achiziționa abonamentele la Untold un preț special, cu discount de 40 de euro până pe data de 30 iulie. Absolvenții care doresc să fie răsplătiți pentru performanța lor o pot face accesând în cadrul campaniei,
Untold, unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică din lume, are loc între 8 și 11 august, la Cluj-Napoca. Au fost confirmați unii dintre cei mai mari artiști și DJ ai lumii: Sam Smith, Swedish House Mafia, Lenny Kravitz, Louis Tomlinson, Burna Boy, Tom Grennan, Solomun, Carl Cox, Fisher, Martin Garrix, Zerb.