12 firme și asocieri de firme vor să construiască drumul Padiș – Ic Ponor

În cadrul licitației pentru execuția lucrărilor de modernizare a drumului județean 763 Padiș – Ic Ponor, s-au depus 12 oferte. Urmează evaluarea financiară și tehnică a acestora și desemnarea unui câștigător.

Oferte

Constructorii interesați de realizarea proiectului sunt:

Leagă trei județe

Drumul de 9,75 kilometri din Munții Apuseni va fi asfaltat și va contribui la dezvoltarea și accesibilitatea zonei turistice Padiș. Acesta va facilita legătura între județele Bihor, Alba și Cluj, asigurând accesul către mai multe obiective turistice și trasee marcate din zonă, precum Cheile Galbenei, Poiana Florilor, Valea și Stațiunea Boga, Cheile Someșului Cald, Poiana Vărășoaia, Cetatea Rădesei și multe altele.

„Acum drumul este impracticabil, nu este nici măcar un drum de piatră circulabil, ci este stâncos, pe alocuri foarte îngust. Nu se poate trece dintr-o zonă în alta fără mașini de teren, supraînălțate. Pentru a moderniza drumul într-un mod corespunzător, a fost nevoie să primim teren de la anumite comune din Cluj și Alba”, a precizat Mircea Mălan, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor.

Valoarea totală estimată a proiectului este de 88.436.141,78 lei, fără TVA. Finanțarea proiectului este asigurată din fonduri europene, prin Programul Regional Nord – Vest 2021 – 2027, Prioritatea de investiții 5: O regiune accesibilă, Obiectivul Specific 3.2.  Contractul de finanțare a fost semnat în decembrie 2023.

Modernizarea DJ763 Padiș – Ic Ponor face parte din proiectul „Construirea și reabilitarea legăturilor rutiere secundare către rețeaua rutieră și nodurile TEN-T din județul Bihor”.

Acesta presupune construirea a 37,6 kilometri de drumuri noi: (1) Centura Sântandrei – 5 km, (2) Centura Oșorhei – 5,8 km, (3) Centura Nojorid – 8,4 km, (4) Centura Biharia – 8,7 km, (5) Padiș – Ic Ponor – 9,7 km și reabilitarea a 36,1 kilometri de drumuri județene existente: (5) Salonta – Tinca – 23,3 km și (6) Oșorhei – Copăcel – 12,8 km.

 

 

Exit mobile version