Castelul Teleki din Pribilești (Maramureș) va fi restaurat și transformat în muzeu

Categorii: Fără categorie

Castelul Teleki din Pribilești, un monument istoric de secol XIX, care a stat în paragină decenii la rând, va fi restaurat, transformat în muzeu și centru cultural multifuncțional prin intermediul unui contract în valoare de peste 12 milioane de euro, încheiat între ADR Nord-Vest și Consiliul Județean Maramureș.

Castelul are o istorie zbuciumată. Deși este un monument istoric de importanță națională, ultima restaurare de anvergură a clădirii a avut loc în anul 1897, când edificiul a fost supraetajat în stil eclectic. Castelul era reședința de vară și sediul de vânătoare al familiei Teleki, ultimul proprietar al castelului fiind prim-ministrul Ungariei, Pál Teleki. În anul 1949 edificiul a fost naționalizat și transformat în perioada comunistă în sediu CAP, sală de cinema și chiar și depozit de cereale.

Nefiind revendicat de urmași, în anul 2007 monumentul a intrat în posesia primăriei Satulung, care din lipsă de fonduri a scos castelul la licitație. Monumentul a fost achiziționat de un urmaș de origine britanică al familiei Teleki, apoi de un cetățean austriac, însă doar în anul 2021, când edificiul a fost achiziționat de Consiliul Județean Maramureș a fost demarat procesul de restaurare al monumentului.

Reabilitat și transformat

Proiectul presupune convertirea edificiului într-un centru cultural-artistic multifuncțional, prevăzut cu spații expoziționale, bibliotecă, săli de conferință, săli de evenimente și centre de informare turistică. Lucrările de peisagistică includ plantarea de arbori, refacerea pajiștilor și plantarea unor noi specii de flori. Scopul proiectului constă în transformarea acestui monument într-un obiectiv turistic de importanță internațională.

„REABILITAREA ȘI VALORIFICAREA ÎN CIRCUITUL TURISTIC A CASTELULUI GEZA TELEKI – Cod SMIS 302216” este un proiect finanțat prin Prioritatea de investiții 7 „O regiune atractivă” din cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027 și corespunde obiectivului de politică 5 „O Europă mai aproape de cetățeni”. Termenul estimat pentru finalizarea lucrărilor este iunie 2027.

Un Consiliu Județean pus pe fapte mari

Consiliul Județean Maramureș se poate lăuda cu patru proiecte de 75 milioane de euro, semnate recent pentru cele patru parcuri de specializare inteligentă. Proiectele au obținut un punctaj de peste 90 de puncte din 100. Alte proiecte au fost depuse de CJ maramureș, în valoare de peste 20 milioane de euro, pentru reabilitarea Castelului Géza Teleki din Pribilești și a Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureș.
„Prin reabilitarea Castelului Géza Teleki din Pribilești, vom renova și transforma această clădire într-un centru socio-cultural multifuncțional, reprezentativ pentru Țara Chioarului, potrivit pentru activități cultural-artistice, socio-recreative și educative.

Restaurarea Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, imobil monument istoric de grupă “A”, va crește numărul de vizitatori anuali și va transforma clădirea într-una reprezentativă a Municipiului Baia Mare și a Județului Maramureș. Cele două proiecte au fost depuse spre finanțare prin Programul Operațional Regional, iar implementarea lor va contribui la conservarea patrimoniului cultural din județul nostru, precum și la stimularea și dezvoltarea turismului maramureșean”, a declarat Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș.

Exit mobile version