Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Autostrada Timișoara – Moravița, parte din coridorul Gdansk – Salonic, în dezbatare publică

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a semnat contractele pentru elaborarea studiilor necesare construirii drumului de mare viteză, câștigate de asocierea condusă de Quadrante Viaponte.

Publicul poate să-și spună opinia și să facă observații cu privire la Autostrada Timișoara – Moravița, aflată în dezbatere publică pe site-ul Ministerul Transporturilor.

Potrivit Notei de fundamentare, Autostrada Timișoara – Moravița are ca scop crearea unei căi de comunicație modernă realizând conexiunea între orașele Timișoara și Moravița, cu implicații în dezvoltarea regională a zonei, în fluidizarea traficului, creșterea siguranței utilizatorilor, micșorarea timpilor de parcurs, scăderea poluării la toate nivelurile, în zonele tranzitate în prezent.

În cadrul Master Planului General de Transport/Planul Investițional aprobat, obiectivul se identifică și este localizat pe rețeaua primară TEN-T Core.

Lungimea autostrăzii va fi de 72,93 km, iar valoarea totală a investiției (inclusiv TVA) este de 14.590.138 mii lei.

Durata de execuție este de 48 de luni.

Finanțarea se realizează din fonduri externe nerambursabile – Programul Transport (PT) 2021-2027 și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

Coridorul Gdansk – Salonic

Autostrada Timișoara – Moravița face parte din Coridorul Gdansk – Saloni, un proiect de infrastructură rutieră și feroviară care urmărește să conecteze porturile din nordul și din sudul Europei, creând o legătură eficientă între Marea Baltică și Marea Egee. Acest coridor face parte din rețeaua de Coridoare Paneuropene, stabilite la Conferința a II-a Paneuropeană prinvind Politica de Transport în 1994. Coridorul Gdansk – Salonic va parcurge următorul traseu: Gdansk (Polonia), Cracovia (Polonia), Kosice (Slovacia), Debrețin (Ungaria), Oradea (România), Arad (România), Timișoara (România), Moravița (România), Belgrad (Serbia), Salonic (Grecia).

Acest coridor are o importanță strategică majoră, facilitând schimburile comerciale între nordul și sudul Europei, reducând dependența de rutele de transport din vestul Europei.

Drumul expres Arad – Oradea, care va face parte din coridor, este în curs de licitație.

 



Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Două centuri într-o săptămână. În 31 august se deschide Centura Aleșd

Articolul următor

CSALB: În lunile de vară s-au înregistrat cu 50% mai multe cereri și cu 60% mai multe negocieri

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Investiții
Infrastructură
Turism
Citeste mai mult

Aeronave militare la Aeroportul Oradea

Aeroportul Oradea va găzdui luni, 21 aprilie 2025, un eveniment special dedicat publicului, organizat cu ocazia împlinirii a…
Educație
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share