Vin banii europeni pentru clinicile din Nordul Transilvaniei

Una dintre unitățile medicale din Cluj care va beneficia de finanțare europeană | Foto: Novogyn

Cinci întreprinderi din sănătate aflate în Transilvania au semnat contracte de finanțare în cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027.

“Companiile mici și mijlocii au nevoie de finanțare europeană pentru a deveni competitive pe plan regional, dar mai ales pentru a deveni relevante și pe plan european. Apelul de proiecte dedicat domeniilor turism și sănătate este răspunsul pentru cele 37 de companii care și-au depus cele mai bune proiecte care pot primi până la 1,5 milioane € finanțare nerambursabilă.

Regiunea Nord-Vest va resimți efectele celor 40 milioane € pe care aceste IMM-uri le vor investi în sedii moderne, servicii cu caracter inovator sau locuri de muncă generate datorită sprijinului oferit de fondurile europene. Cel mai vizibil rezultat va fi cel al unei comunități mai sănătoase, dar și servicii din domeniul sănătății oferite în toate orașele, nu doar centrele universitare în care acest lucru este o obișnuință.

Toți cetățenii, fie că sunt în Cluj-Napoca și vor avea acces la computere tomograf, fie că sunt în Baia Mare și vor avea parte de echipamente inovative, vor resimți efectele investițiilor realizate de antreprenorii care își doresc să sprijine creșterea nivelului de trai din regiune”, conform Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest (ADRNV).

Clinicile care semnat deja contracte:

Fonduri folosite pentru echipamente și personal

“Dintre cele 37 de proiecte depuse, șase sunt în diferite stadii ale evaluării, alte 6 din ele se apropie cu pași repezi de cererea de finanțare aprobată și semnată, iar opt deja au contractul semnat și sunt în curs de implementare. Valoarea contractelor semnate se apropie de 15,5 milioane €.

În decurs de 2-3 ani vor produce rezultate vizibile pentru comunitate. Printre beneficiarii care vor începe implementarea acestor proiecte sunt clinici sau companii din domeniul medical care doresc să achiziționeze echipamente moderne și să creeze noi locuri de muncă.

Efectele acestor investiții se vor vedea la nivel economic, social și medical, iar întreaga comunitate va avea parte de tratament preventiv de înaltă calitate”, potrivit conducerii agenției clujene.

Exit mobile version