Alfa Group, holdingul deținut Alin Niculae și-a înscris în planul de perspectivă extinderea proiectelor rezidențiale spre alte orașe importante din țară, potrivit Profit.ro. Informația a fost publicată odată cu abordarea unui alt nivel în construirea a complexului Cloud 9 din Pipera.

Din Alfa Group fac parte Oscar Downstream, Onix Asigurări, Akcent Development Group și ROCA Investments.
Akcent Development, divizia imobiliară a grupului care îi are pe Angelo Niculae și Francisca Grigorescu, fiul și fiica lui Alin Niculae ca asociați pentru investiții, a dezvălui că în următorii ani, alte 300 de milioane de euro vor fi investite în piața rezidențială din România.
Akcent Development a construit 15.000 de apartamente în București până în momentul de față. Răzvan Brasla, CEO Cloud9 Residence a dezvăluit proiectele viitoare, legate de dezvoltarea de locuințe la un standard ridicat și în afara Bucureștiului.
Cum va arăta complexul rezidențial din Pipera al Alfa Group?
Amplasat în Pipera, pe locul fostului centru logistic al grupului grecesc Atlas Corporation, care producea vopseaua Apla, Cloud 9 se află în faza secundară de construcție, denumită Evolution. Alfa Group investește aici 90 de milioane de euro pentru ridicarea a 3 blocuri cu 612 apartamente. Trimestrul al patrulea din 2026 este termenul pentru finalizarea și livrarea acestui complex care mai are în componență o clădire cu destinație educațională. Este vorba despre o școală privată care va acoperi aproximativ 3.000 de metri pătrați, al cărei constructor încă nu a fost desemnat. Caietul de sarcini care va fi pus la dispoziția participanților la licitație mai conține o sală de fitness pe 1.000 de metri pătrați. Complexul va avea și o clădire dedicată spațiilor comerciale.
Cloud9
Complexul rezidențial Cloud9, construit de Alfa Group pe terenul achiziționat în 2018 de la Atlas Corporation are 820 de apartamente. Cloud9 Evolution se va dezvolta în apropiere, pe un teren de 35.000 de metri pătrați, achiziționat ulterior. Acesta va găzdui și cea de-a trei componentă a tripletei Cloud9, configurată cu 512 apartamente. „Strategia noastră pe viitor este să dezvoltăm locuințe la un standard ridicat și în afara Bucureștiului. Dorim să ne extindem la nivel național“, a declarat, pentru Profit.ro, Răzvan Brasla, CEO Cloud9 Residence, complexul rezidențial dezvoltat de Niculae.
„Rafinament. Eleganță. Un alt mod de viață. Cloud9 Evolution redefineste conceptul de locuire urbană, oferind nu doar un spațiu de locuit, ci și nouă experiență de a trăi în București, un stil de viață în armonie cu nevoile rezidenților săi” este textul de prezentare a unui videoclip publicitar postat pe o pagină de social media dedicată oamenilor de afaceri, a obiectivului Cloud9.
Akcent City
Akcent City Bucureștii noi este un alt proiect dezvoltat de Alfa Group, prin divizia sa de imobiliare.
„Printre știri sau joburi sigur cauți și un proiect rezidențial modern, conectat perfect la oraș și ideal pentru profesioniști activi. Akcent City se află la doar 2 minute de stația de metrou Jiului, iar eficiența în mobilitate îți economisește timp prețios, oferindu-ți acces rapid la orice punct din București” spus reprezentanții proiectului imobiliar din această zonă a capitalei pe pagina de social media dedicată oamenilor de afaceri.