Colaborarea dintre cele două entități facilitează accesul la intervenții chirurgicale complexe și minim invazive.
BT Direct, companie a grupului clujean Banca Transilvania specializată în credite de consum, își crește prezența pe piața serviciilor medicale prin parteneriatul cu Spitalul Monza. Pacienții pot accesa pe loc credite de până la 100.000 de lei, la Spitalul Monza din București.
Împrumuturile sunt rambursabile într-o perioadă cuprinsă între 6 și 60 de luni, ratele fiind fixe. În 10 minute, clienții primesc răspunsul privind eligibilitatea pentru împrumut.
“În multe cazuri intervențiile medicale sunt o provocare financiară. Prin această colaborare ne-am propus să venim cu soluții rapide, flexibile și accesibile, așa încât pacienții să se poată concentra pe ceea ce contează cel mai mult, sănătatea lor”, spune Nicoleta Bott, director general al BT Direct.
“Sănătatea este un drept fundamental. Preocuparea noastră principală este ca pacienții să poată accesa intervențiile chirurgicale de care au nevoie, indiferent de situația financiară. Fiecare pacient merită cele mai bune îngrijiri medicale.
Acest parteneriat ne permite să oferim soluții financiare flexibile, astfel încât costurile tratamentului să nu reprezinte un obstacol în calea vindecării”, a afirmat Adrian Demușca, director general al Spitalului Monza.
BT Direct are 100 parteneri din domeniul medical și 250.000 clienți activi. Finanțarea BT Direct se poate efectua pentru achiziția de produse sau nevoi personale în 2.000 magazine fizice, spitale și clinici partenere, dar și pe 100 site-uri.
Inaugurat în 2012, Spitalul Monza dispune de 30 de specialități clinice și chirurgicale, cu accent pe intervențiile chirurgicale robotice. Echipat cu 10 săli de operație de ultimă generație și trei laboratoare de angiografie, aici sunt efectuate anual 1.500 de intervenții chirurgicale complexe și microinvazive și 3.000 de proceduri de cardiologie intervențională, asigurând pacienților o îngrijire personalizată.