Editura GastroArt anunță lansarea campaniei de precomenzi pentru cele mai recent titlu din colecția dedicată gastronomiei din prezent.
Este un studiu dedicat exclusiv sarmalelor și realizat de către entologul și antropologul Carmelia Burghele în satele sălăjene. Cartea poate fi precomandată exclusiv pe site-ul librăriilor Cărturești și va ajunge la destinatari de mărțișor.
Volumul „Sarmale și serotonină. Despre un mainstream gastro-cultural” citește sarmalele printr-o grilă modernă, antropologică (se militează pentru chiar o „antropologie a sarmalelor”), în care vechea mâncare tradițională este comfort food. Experiența senzorială a „sarmalizării” , cu nostalgia copilăriei și savoarea mâncării bine ticluite de bunica, stimulează descărcarea de serotonină, hormonul fericirii, dând o stare de liniște și bună dispoziție atât de necesară în tumultul cotidian al urbanului.
„Rățetele” culese direct din sate, de la țărănci pricepute, se înscriu într-un mainstream cultural în care tot ce e tradițional e aducător de echilibru, de armonie și de bucurie, și sunt reinterpretate „cu dichis” într-un mare hub culinar, cel al bucătăriei românești noi.
Volumul este un soi de „fals tratat despre sarmale”, punând în aceeași „oală de sarmale” cookie stories din lumea satului, repere cultural-identitare și tendințe culinare în trend. Cartea este prefațată de profesorul Nicolae Panea, iar Cosmin Dragomir semnează cuvântul de încheiere. Volumul beneficiază și de recomandările scriitorilor Adriana Babeți și Radu Paraschivescu.
“Când, în vara lui 1919, un mare general francez a poposit la Lugoj, „Marseieza” a răsunat cu avânt din zeci de piepturi. Cu inimile covârşite de măreţia clipei, cântăreţii străvechiului cor „Ion Vidu” au scris o filă de neuitat în istorie. Căci în vreme ce înalta faţă a Franţei se înfiora ascultând „Aux armes, citoyens!” (pentru nefrancofoni, ozarmăsitoaien), timişenii au priceput cu grăbire vigurosul îndemn: „O sarmă să tăiem!”
Să fie doar o legendă urbană? La urma urmei, nici nu contează, câtă vreme fapta bravilor lugojeni ne ajută să aducem imn de slavă României pofticioase şi acestei cărţi minunate. Fiindcă ceea ce face aici priceputa sarmaloloagă Camelia Burghele ne lasă cu gurile căscate de uimire. Întâi, ea aşază Sălajul natal pe gastro-harta ţării.
Apoi, ne dovedeşte cu asupra de măsură, că ştiinţa şi gustul cel bun sunt una (nu degeaba zic francezii savoir şi saveur). Chiar aşa ceva se întâmplă în zecile de foi umplute cu vorbe savante, dar şi cu multe rostiri din popor, toate tocate mărunt, sărate şi piperate cu voie bună şi apoi rânduite cu spor: ştiinţă adevărată, dar fără nimic sleit în ea, poveşti pline de saft şi 60 de reţete care te dau în clocot de plăcere. Deci, poftă s-aveţi!” (Adriana Babeţi).
„România are conturul unui peşte dolofan. Ar fi oare o erezie să ne-o închipuim preluând forma unei sarmale? Ne-ar bănui cineva de lipsă de patriotism? N-ar trebui. În fond, discuţia despre identitatea de brand a acestui produs e veche, deşi nu pare să ducă undeva anume. Există sarmale cât pumnul şi sarmale cât mosorul de aţă. Există sarme şi piroşti. Spre a nu mai spune că există şi un colecţionar de sarmale, Cosmin Dragomir, la a cărui editură apare cartea de faţă.
Prin urmare, tot ce lipsea era un hermeneut subtil şi şarmant, un antropolog cu aplecare spre gastronomie, care să plaseze oala cu sarmale în mai multe tipuri de meniu şi să facă racordurile necesare. Îl avem acum. Camelia Burghele scrie convingător şi viu despre acest soi de comfort food pe care nicio gospodină cu o înzestrare minimală nu are voie să-l rateze sau să-l ignore.
Oala cu sarmale e prezentă la rugă şi la Revelion, la masa nuntaşilor şi la parastas, la aniversare şi la comemorare. Indiferent dacă sunt pregătite ca la mama sau ca la bunica acasă (soacra e trecută ritualic sub tăcere), sarmalele poartă în textura lor mesaje care vin din profunzimea ruralului şi se îndreaptă cuceritor spre fortăreţele urbane.
Sigur, n-are nimeni ambiţia să introducă sarmalele pe listele Michelin. Şi nici nu e nevoie. Totul e să guşti pitorescul din farfurie şi din context. Să vezi cu ochii minţii bucătăria de odinioară şi să simţi mirosul aburilor care se ridică din oală şi cuprind încăperea într-o îmbrăţişare aromat-pofticioasă. Iar Camelia Burghele nu face aici doar antropologie, ci şi literatură.
Ea lămureşte o sumedenie de sarmalentendu-uri privind felul în care ne adjudecăm copyrightul produsului (ehe, obsesiva noastră grijă de-a ne umfla muşchii aproprierii, într-o perioadă când lumea înţelege că mâncarea e de obicei transfrontalieră, iar identităţile, fluide) şi apelează la cărţi de bucate din vechime, pe ale căror pagini stă uneori sigiliul unei pete de grăsime” (Radu Paraschivescu).
“Prin volumul de față, Camelia Burghele demonstrează încă o dată că sarmalele sunt ȘI românești și că în astfel de discuții apelul la istoria culinară și scotocitul până în ieslea lumii în căutarea sarmalelor originare nu își au rostul. Istoria lor este încâlcită și încă neelucidată de specialiști. Mai mult, subiectul e cât se poate de sensibil și creează tensiuni diplomatice între diferite națiuni.
Când statistica arată că sarmale se fac în peste 50% din țările de pe glob, analiza diversității culturale din jurul unui singur preparat dintr-o singură regiune ar trebui să ne facă să regândim întreaga epopee sarmalologică. Camelia Burghele fix asta face: o analiză antropologică modernă a tradiționalului la care adaugă zeci de rețete – variațiuni la temă.
Și o face la pas, la firul ierbii și al cotorului de varză, din sat în sat, din casă în casă. Cartea are ca fundament sute de interviuri cu bătrânii din Sălaj și nu numai. Unii dintre ei nu mai sunt printre noi – zeci, sute, mii de cărți de bucate pierdute în cimitire. Munca unor specialiști precum autoarea de față întreține vie parte din identitatea națională și demonstrează că patrimoniul gastronomic material și imaterial nu are doar valoare muzeală” (Cosmin Dragomir).
Cine este Camelia Burghele
Etnolog / antropolog cultural specializat în magia terapeutică tradițională și formulele moderne de preluare a scenariilor magico-rituale, dar și în dinamica proceselor culturale din satele românești tradiționale (mai ales a celor din Sălaj), Camelia Burghele este dublu licențiată (Litere și Jurnalism, UBB Cluj), dublu master (UBB, Universitatea București) și are studii doctorale (UBB) și postdoctorale (Academia Română).
Este autoarea a peste 20 de cărți de etnologie și antropologie culturală, între care se remarcă seria de 10 volume „Satele sălăjene și poveștile lor” și o serie de „retreat-uri turistice la țară” – „Șapte zile în Țara Silvaniei”, „Șapte povești din Țara Silvaniei” și „Șapte seri în Țara Silvaniei” (sub tipar), în care valorifică cercetări etnografice personale de teren.
Este o voce autorizată a generației mai tinere de antropologi români, preocupată de radiografierea fenomenelor culturale specifice globalizării și urbanului, a noilor repere din satul post-tradițional și a formulelor elastice de raportare a omului contemporan la paradigma supranaturalului (volumul „Etnologie, magie, pandemie. Cămașa ciumii, next level: 2.0″, în pregătire).
Unul dintre ultimele sale volume, „De la vrajă la vrăjeală. O antropologie a supranaturalului contemporan”, apărut la Editura Institutul European, Iași, 2017, cu ediția a II a în 2022) cu o prefață de Nicu Gavriluță, s-a bucurat de un succes notabil: „Un volum unic în felul său, de pionierat și, mai ales, de maximă actualitate, tentant pentru lectură” (acad. Sabina Ispas).
A activat în proiecte derulate în cadrul programului Timișoara – Capitală Culturală 2023” și, prin Culinaria Banatica, se implică în demersuri culturale și evenimente ce susțin atribuirea titlului de „Euroregiune Gastronomică” Timișoarei. Are o serie de studii de antropologia alimentației bazate pe cercetări de teren (rețete din satul tradițional), racordate la antropologia culinară (sau culturală) europeană.
Membru în boardul Asociației de Științe Etnologice din România. Protagonistă a numeroase emisiuni TV și radio regionale și naționale pe teme de antropologie culturală. Lector / speaker în diverse proiecte culturale, a impus în discursul antropologic câteva expresii definitorii: țăranul SMART, colecția de babe, țăranul – ecologist.
