Banca Transilvania și BT Capital Partners (BTCP) sunt societățile clujene care vor acționa ca partenere ale instituției alături de alte cinci companii.
În perioada 4-11 aprilie, persoanele fizice rezidente și nerezidente de peste 18 ani pot subscrie în titlurile de stat Fidelis denominate în lei și în euro listate la Bursa de Valori București, prin intermediul BTCP – BT, BCR, BRD, Alpha Bank și TradeVille – Libra Bank. Fidelis III din 2025 face parte dintr-o campanie realizată la Rock FM, prin care donatorii de sânge primesc cea mai bună dobândă la titlurile de stat.
Tot mai mulți donatori au devenit și investitori, astfel încât, până în prezent, 26.618 au subscris 2,9 miliarde lei. Ministerul Finanțelor susține donarea de sânge prin tranșa specială dedicată donatorilor de sânge pentru titlurile de stat emise în lei, cu scadență la un an, ce are o dobândă de 7,60%.
Un alt beneficiu este scăderea de 10 ori a pragului minim de subscriere de la 5.000 de lei la 500 lei. Pot beneficia de condițiile avantajoase ale noii emisiuni persoanele care fac dovada donării de sânge începând cu 1 octombrie 2024. Pentru a încuraja donarea, începând cu ediția din aprilie a programului, donatorii-investitori pot subscrie titluri Fidelis în tranșa dedicată, în limita unui plafon maxim de 100.000 lei.
Alături de tranșa specială dedicată donatorilor, ediția Fidelis din 4 aprilie va conține și următoarele emisiuni: titluri de stat în lei, cu scadențe de 1 an, 3 ani și 5 ani și dobânzi de 6.60%, 7.30%, respectiv, 7.60% și titluri de stat în euro, cu scadențe de 2 ani și 7 ani și dobânzi anuale de 3,60%, respectiv, 6%.
Valoarea nominală a unui titlu de stat Fidelis este de 100 lei pentru emisiunea în moneda națională și 100 euro pentru cea în moneda europeană. Pragurile minim de subscriere sunt de 5.000 lei, respectiv 1.000 euro. În procesul de subscriere a titlurilor Fidelis nu se percep comisioane de către băncile intermediare, iar veniturile obținute, atât din dobânzi, cât și din câștigurile de capital sunt neimpozabile.
De asemenea, există posibilitatea de a vinde titlurile înainte de scadență, primind dobândă aferentă perioadei de deținere. Informații privind termenii și condițiile financiare aferente emisiunii pot fi consultate pe website-ul Ministerului Finanțelor, la secțiunea titluri de stat, și pe paginile instituțiilor partenere.